Un deținut american care a petrecut 44 de ani în închisoare a murit din cauza coronavirusului cu câteva săptămâni înainte de a fi pus în libertate

Un detinut din Michigan care a petrecut 44 de ani în închisoare a murit din cauza coronavirusului cu doar câteva săptămâni înainte de a fi eliberat, potrivit  CNN . Bărbatul refuzase să fie pus în libertate condiționat la începutul anului.

William Garrison avea 60 de ani și a murit săptămâna trecută. El avea 16 ani atunci când a intrat în penitenciar, după ce a împușcat o persoană în timpul unui jaf armat în 1976, a declarat Maria Miller, o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Wayne.

Autoritățile au încercat să îl elibereze condiționat pe William Garrison la începutul acestui an, însă el a refuzat să părăsească închisoarea, motivând că preferă să aștepte până la executarea integrală a pedepsei, în septembrie, decât să se afle sub supraveghere după ce va fi pus în libertate, a afirmat Chris Gautz, un purtător de cuvânt al Departamentului pentru penitenciare.

După izbucnirea pandemiei de coronavirus, autoritățile i-a propus din nou bărbatului să îl elibereze condiționat, din cauza riscului de îmbolnăvire, având în vedere și vârsta acestuia. De această dată, deținutul a acceptat să fie pus în libertatate.

Departamentul pentru penitenciare a cerut Parchetului să renunțe la perioada de așteptare obligatorie de 28 de zile, însă Garrison a murit cinci zile mai târziu, în 13 aprilie, înainte de a răspunde Parchetul.

"Am făcut tot ce am putut pentru a-l elibera. Nu a avut niciun fel de simptome, iar personalul nostru de asistență medicală care merge din celulă la celulă verificând dacă deținuții sunt în regulă a spus că el era bine", a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru penitenciare, precizând că deținutul a fost testat după deces.



populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...