Un exerciţiu care simulează o misiune pe Marte a început în deşertul din Oman

Şase astronauţi folosiţi pentru teste tehnice participă începând de joi la un exerciţiu care simulează o misiune pe Marte în deşertul din Oman, informează DPA.

Recruţii Forumului Spaţial Austriac (OWF) vor încerca să petreacă trei săptămâni departe de civilizaţie, în condiţii create pentru a le imita cât mai bine pe cele de pe Planeta Roşie.

Ei vor conduce rovere speciale, pentru deplasare pe suprafeţe extraterestre, vor trăi în corturi în formă de igloo şi vor purta căşti, a indicat OWF.

Un total de 16 experimente vor fi efectuate în timpul misiunii în domenii precum inginerie, astrobiologie, geofizică, geologie, bioştiinţe şi ştiinţe ale omului, în cadrul unui efort de a furniza informaţii care ar putea ajuta viitoarele misiuni pe Marte.

Printre activităţile vizate de recruţi figurează imprimarea 3D a unor piese de schimb pentru diverse aparate şi creşterea plantelor într-o incintă gonflabilă.

"Persoane din 20 de ţări colaborează în cadrul acestui exerciţiu", a declarat Reinhard Tlustos, director al experimentului, denumit AMADEE-18.

Deşertul din regiunea Dhofar din Oman a fost ales pentru excelentele sale condiţii de testare, cum ar fi faptul că acesta dispune de combinaţia potrivită de nisip şi pietre.

Misiunea este ajutată de o echipă de 200 de persoane şi este controlată de la o bază din Innsbruck, Austria.AGERPRES


populare
astăzi

1 Panouri publicitare misterioase, în București. „Nu au absolut niciun site, niciun nume, nici un logo pe afișe"

2 Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om de știință mort în circumstanțe neclare

3 „Putem specula că în pachet au intrat și șefii serviciilor” / Cine a câștigat și cine a pierdut în negocierea pentru șefii parchetelor

4 Încărcătură secretă a unui petrolier rusesc din flota fantomă: nava „Universal” ar fi transportat echipamente și provizii pentru armata lui Putin

5 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...