Un petrolier rusesc suspectat de lansare de drone a fost sechestrat în Franța. Nava face parte din „flota fantomă” a lui Putin

Un petrolier rusesc suspectat de lansare de drone a fost sechestrat în Franța. Nava face parte din „flota fantomă” a lui Putin

Soldați francezi au urcat la bordul unui petrolier din așa-numită „flotă fantomă” rusă, care a fost imobilizat în largul coastelor franceze și este suspectat de implicare în apariția unor drone în Danemarca, transmite miercuri agenția France Presse.

Petrolierul a fost sechestrat de soldați francezi FOTO Shutterstock

Petrolierul a fost sechestrat de soldați francezi FOTO Shutterstock

Soldații, purtând uniforma obișnuită şi cagule, patrulau pe puntea navei miercuri după-amiază, au observat un fotograf şi un jurnalist ai acestei agenții care au survolat nava, scrie Agerpres.

Petrolierul a fost "sechestrat sâmbăta trecută" de către autorităţile franceze, iar o "echipă de vizită a urcat la bord", a declarat o sursă militară.

Echipajul acestui petrolier a comis „greşeli foarte serioase", a declarat miercuri mai devreme președintele francez Emmanuel Macron, după ce justiția franceză a deschis o anchetă împotriva acestei nave, pe care o acuză pentru "neprezentarea dovezii naționalității/pavilionului" şi "refuzul de a se conforma" cererilor autorităţilor.

Acest petrolier, care în prezent navighează sub pavilionul statului african Benin, şi-a schimbat de mai multe ori pavilionul şi numele (care în prezent este 'Pushpa' sau 'Boracay') şi se află pe lista sancţiunilor europene.

Nava este suspectată în plus de implicare în recentele apariţii misterioase de drone în zona unor aeroporturi şi baze militare în Danemarca . Website-ul de specialitate The Maritime Executive susţine că acest petrolier ar fi putut servi ca "platformă de lansare" a dronelor din Marea Baltică sau ca "momeală".

Întrebat miercuri despre aceste acuzaţii privind dronele, preşedintele francez a îndemnat totuşi la "prudenţă", în declaraţii date presei înaintea unui summit european în capitala daneză Copenhaga.

Deşi nu a elucidat încă de unde provin acele drone şi cine le-a manevrat , Danemarca s-a grăbit să acuze Rusia, iar şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a cerut la începutul summitului un "răspuns foarte puternic" din partea Europei la "războiul hibrid" purtat de Rusia.

Aceasta din urmă a avertizat, tot miercuri, că va lua măsurile militare necesare pentru a garanta securitatea navigaţiei sale comerciale în Marea Baltică, în urma "provocărilor" europene legate de petrolierele ruseşti, relatează agenţia EFE.

„În diverse ape, inclusiv în Marea Baltică, țările europene şi state riverane recurg la numeroase provocări, care, în opinia noastră, nu favorizează nicidecum libertatea navigației comerciale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după ce a fost întrebat la conferința sa de presă zilnică despre cazul petrolier rusesc reținut de Franța. „Uneori, acesta lucru obligă forțele noastre armate să ia măsuri pentru a restabili ordinea”, a completat oficialul rus.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”

5 Ungaria, provincia din Europa a Chinei? / Date care dau fiori...