Un şoim a fost "angajat" pentru a proteja porumbeii papei Francisc

Un şoim a fost "angajat" la Vatican pentru a proteja porumbeii papei Francisc, care au fost protagoniştii unor imagini şocante, în ianuarie, atunci când au fost atacaţi de o cioară şi de un pescăruş, a anunţat un cotidian catolic.

Un şoim a fost "angajat" pentru a proteja porumbeii papei Francisc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Numit "Sylvia", şoimul, care a fost antrenat special în acest scop în nordul Italiei, a fost predat Gărzii elveţiene, potrivit Credere, un periodic catolic.

Pasărea, o femelă din specia Parabuteo unicinctus, cu o anvergură a aripilor de 120 de centimetri, va putea astfel să îi sperie pe ceilalţi prădători înaripaţi care atacă porumbeii, un simbol al păcii.

Pe 26 ianuarie, doi copii din Acţiunea catolică italiană au lansat doi porumbei, în timpul slujbei duminicale, de la fereastra de unde papa Francisc se adresează mulţimii de la Vatican. Dar, ghinioniştii porumbei au fost atacaţi aproape imediat de o cioară şi de un pescăruş şi au murit în urma acelui atac.

Folosirea şoimilor în scopuri protective nu reprezintă o noutate, mai ales în zonele aeroportuare sau deasupra stadioanelor, pentru îndepărtarea porumbeilor înainte de începerea unor meciuri. Metoda a fost folosită cu succes la turneele de tenis de la Roland-Garros şi de la Wimbledon, dar şi în timpul Cupei Mondiale la fotbal organizată în 2010 în Africa de Sud.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea