Un vaccin împotriva COVID-19 realizat în Australia, în prima fază de testare pe subiecţi umani

Un vaccin împotriva COVID-19 aflat în curs de dezvoltare la Universitatea din Queensland (UQ) din Australia a intrat în faza de testare pe subiecţi umani, au anunţat luni reprezentanţi oficiali citaţi de Xinhua.

Prima fază a studiului clinic va implica aproximativ 120 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, care vor primi fiecare câte două doze de vaccin şi vor trebui să urmeze aceleaşi sfaturi de distanţare fizică impuse populaţiei generale.

Etapa de referinţă vine după mai multe luni de teste pre-clinice efectuate de cercetători de la UQ, acest candidat la vaccin fiind considerat cel mai promiţător dintre cele propuse de universitate la jumătatea lunii februarie.

Conform unuia dintre liderii de proiect de la UQ, profesor Paul Young, vaccinul a dovedit că induce anticorpi capabili să neutralizeze virusul, iar studiile preliminare au demonstrat că este sigur pentru oameni.

Rezultatele primei faze a testelor sunt aşteptate după aproximativ trei luni, iar în funcţie de acestea se va trece la următoarea etapă, cât mai curând posibil. Faza următoare "va fi un studiu de mai mare amploare, cu oameni dintr-o gamă mai largă de vârste, pentru a ne asigura de eficacitatea vaccinului", a explicat Young.

UQ se numără printre instituţiile partenere ale Coaliţiei pentru Inovaţii în vederea Prevenirii Epidemiilor (CEPI) şi gigantului biomedical australian CSL, care s-a angajat sa fabrice vaccinul în cazul în care rezultatele studiilor clinice vor indica un succes.

"Dacă lucrurile vor merge conform planului, CSL va trece rapid la producţia a zeci de milioane de doze, iar programul va ajunge în stadiul ulterior de testare clinică, obţinerea avizelor legale, fabricare la scară largă şi distribuţie", a declarat directorul de proiect, profesorul Trent Munro. AGERPRES


populare
astăzi

1 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

2 VIDEO „Să sară permisele / ” Scandal în Poliție, după ce doi agenți s-au filmat în autospecială în timp ce fredonează manele

3 Învingător în alegeri, Peter Magyar cere demisia președintelui Ungariei și anunță unde va face primele vizite în străinătate

4 Val de critici la adresa lui Trump după ce l-a atacat pe suveranul pontif și a publicat o fotografie în care apare îmbrăcat ca Iisus

5 Salariul de 5.000 de lei pentru femeia de serviciu a stârnit controverse: „Dai cu mopul până cazi jos”