Ungaria: Şase partide de opoziţie se aliază împotriva lui Viktor Orban la alegerile din 2022

Şase partide de opoziţie din Ungaria îşi vor uni rândurile într-o tentativă de a înlătura de la putere formaţiunea Fidesz şi pe premierul Viktor Orban la alegerile parlamentare din 2022, potrivit unui acord încheiat duminică, transmite dpa.

Alianţa cuprinde un spectru larg de partide, printre care Coaliţia Democratică (social-liberală), Partidul Socialist Ungar, formaţiunea ecologistă 'Politica poate fi diferită', partidul liberal Momentum şi Jobbik (de dreapta).

Partidele conveniseră deja în ultimele luni că vor prezenta în comun candidaţi pentru funcţii de vârf, precum şi în circumscripţiile cu un singur mandat de deputat.

Potrivit celor mai recente sondaje, lista opoziţiei unite are şanse de reuşită. O anchetă întreprinsă săptămâna trecută de institutul Median a arătat că alianţa de opoziţie se afla în frunte, cu 41% din sprjinul alegătorilor, înaintea Fidez - 39%.

Partidele din alianţă au declarat că scopul acesteia este 'să creeze o Ungarie independentă, mândră, unde să fie plăcut de trăit'.AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …