UPDATE Fondurile CASMB ar fi fost fraudate prin decontarea de îngrijiri medicale pe baza a sute de dosare false (surse)

UPDATE Fondurile CASMB ar fi fost fraudate prin decontarea de îngrijiri medicale pe baza a sute de dosare false (surse)

Fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) ar fi fost fraudate prin decontarea unor servicii medicale fictive pe baza a sute de dosare medicale întocmite în fals, au declarat joi, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Sursele citate au explicat că acest lucru ar fi fost posibil cu ajutorul mai multor funcționari din CASMB, protejați de persoane aflate la conducerea instituției și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), existând situații când dosarele pacienților care ar fi trebuit să beneficieze de servicii medicale la domiciliu erau refuzați în detrimentul dosarelor cu pacienți fictivi.

Pentru a nu fi depistați, arată sursele judiciare, se redactau raportări lunare de servicii medicale folosite pentru decontări în fals, în paralel fiind introduse și șterse date din sistemul CNAS, în așa fel încât să apară că serviciile medicale au fost efectuate.

UPDATE Procurorii anticorupție verifică decontări CNAS către pacienți fictivi; prejudiciul s-ar ridica la 3 milioane euro (surse)

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează joi verificări în legătură cu suspiciuni de decontări de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru pacienți fictivi, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, prejudiciul în acest dosar s-ar ridica la 3 milioane de euro.

DNA a anunțat joi că procurorii efectuează percheziții în 50 de locații, dintre care două sunt sedii ale unor instituții publice din București, într-un dosar privind fapte săvârșite în perioada 2016 — august 2017.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție, săvârșite în perioada 2016 — august 2017. Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 august 2017, sunt efectuate percheziții domiciliare în 50 locații, dintre care două sunt sedii ale unor instituții publice din București, restul sedii sau puncte de lucru ale unor societăți comerciale sau domicilii ale unor persoane", se arată într-un comunicat transmis de DNA.

Surse judiciare au precizat, anterior, pentru AGERPRES, că procurorii DNA efectuează percheziții la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa