UPDATE Galați: Șoferul care a accidentat mortal doi copii nu avea permis de conducere și era trimis în judecată

UPDATE Galați: Șoferul care a accidentat mortal doi copii nu avea permis de conducere și era trimis în judecată

Bărbatul care a accidentat mortal marți seara doi copii în localitatea gălățeană Foltești și a părăsit locul faptei nu avea permis de conducere și fusese trimis în judecată, după ce în luna iunie a fost depistat conducând fără permis o mașină, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de Inspectoratul Județean de Poliție Galați.

,,Polițiștii au reușit identificarea șoferului, în persoana unui tânăr de 23 ani, din orașul Târgu Bujor, persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a mai fost depistat de polițiști conducând fără permis pe raza localității Fârțănești la sfârșitul lunii iunie 2016, fiind trimis în judecată", se spune în comunicat.

Potrivit acestuia, marți seara, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza localității Foltești a avut loc un eveniment rutier în urma căruia doi copii au fost accidentați, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier care au stabilit că autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, se deplasa dinspre municipiul Galați către orașul Târgu Bujor, pe DJ 242, iar în dreptul primăriei din localitatea Foltești a lovit frontal doi copii de opt, respectiv nouă ani, care se aflau pe acostamentul din partea dreaptă a drumului.

În urma impactului ambii copii au decedat, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.

În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului.

Polițiștii continuă activitățile de căutare a conducătorului auto care se sustrage cercetărilor.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro