Vâlcea: Cinci focare de COVID-19, dintre care două în centre DGASPC

Cinci focare de COVID-19 sunt în prezent în judeţul Vâlcea, potrivit unei informări a Instituţiei Prefectului, în care se menţionează că două dintre focare sunt în centre din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia copilului (DGASPC).

Potrivit sursei citate, cele două focare de COVID-19 din instituţii din cadrul DGASPC sunt la Centrul Zătreni, cu 77 de persoane testate pozitiv, şi la Centrul Bistriţa, cu 18 persoane testate pozitiv, iar alte trei focare, cu un număr total de 17 cazuri confirmate, sunt la agenţi economici din judeţul Vâlcea.

Prefectura Vâlcea mai informează că în ultimele zile în judeţ a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus şi un angajat de la Serviciul de Ambulanţă - contact direct cu un cadru medical de la Spitalul Judeţean Vâlcea, confirmat cu COVID-19 în această săptămână - precum şi un angajat al unei primării.

De la începutul pandemiei, în judeţul Vâlcea au fost înregistrate 203 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, în prezent în unităţile sanitare dedicate din judeţ fiind internate 43 de persoane diagnosticate pozitiv.

Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a efectuat anchetele epidemiologice în toate focarele şi a dispus măsuri de prevenire şi limitare a răspândirii SARS-CoV-2. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

4 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3