Valeriu Gheorghiţă: Vaccinul Pfizer autorizat pentru variaţia de temperatură 2 grade cu stabilitate de 30 de zile

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că vaccinul de la compania Pfizer a primit autorizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului pentru variaţia de temperatură 2 grade cu stabilitate timp de 30 de zile.



"Ca noutate, vaccinul de la compania Pfizer - Comirnaty - a primit autorizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului pentru variaţia de temperatură 2 grade cu stabilitate timp de 30 de zile, ceea ce înseamnă că nu mai avem acea stabilitate de cinci zile care să crească riscul de irosire a dozelor. Aşa încât, în momentul de faţă, centrele de vaccinare vor avea o aprovizionare pentru mai multe zile", a susţinut medicul militar în cadrul unei conferinţe de presă.

El a reamintit că orice persoană care nu are programare se poate prezenta la centrele de vaccinare după ora 14,00 până la ora 20,00, în timpul programului de lucru şi, de asemenea, persoanele cu vârsta de peste 60 de ani se pot prezenta pe tot parcursul programului de lucru la toate centrele de vaccinare, între 8,00 dimineaţa şi ora orele 20,00 seara. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci