Varșovia afirmă că refuză orice formă de 'șantaj' din partea UE în legătură cu reforma justiției

Varșovia afirmă că refuză orice formă de 'șantaj' din partea UE în legătură cu reforma justiției

Guvernul polonez 'nu va accepta nicio formă de șantaj din partea oficialilor UE' în legătură cu reforma justiției, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului, Rafal Bochenek, ca reacție la amenințările cu sancțiuni ale Bruxellesului, relatează AFP.

'Nu vom accepta nicio formă de șantaj din partea oficialilor UE, în special un șantaj care nu se bazează pe fapte', a spus el, potrivit agenției PAP.

'Toate legile elaborate de Parlamentul polonez sunt conforme cu Constituția și normele democratice. Regretăm că (prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans) Timmermans, fără să cunoască proiectele de lege și legislația poloneze, formulează critici nedrepte la adresa Poloniei', a mai spus oficialul polonez.

Comisia Europeană a avertizat miercuri că, dacă Polonia decide să promoveze reforma prin care judecătorii Curții Supreme vor putea fi destituiți de către Parlament, atunci Uniunea Europeană va acționa în conformitate cu Articolul 7 al Tratatului UE, ceea ce ar putea conduce la suspendarea dreptului de vor al Poloniei în UE.

La rândul său, ministrul adjunct de externe polonez pentru afaceri europene, Konrad Szymanski, a declarat că Bruxellesul "ar trebui să ia în considerare într-o mai mare măsură în hotărârile sale faptul că organizarea justiției intră în competența statelor membre, care iau propriile decizii în cadrul propriului lor proces politic și legislativ'.

'Polonia va răspunde concret și în timp util la observațiile Comisiei Europene', a adăugat el.

Executivul UE a anunțat de asemenea miercuri că lansează o acțiune juridică împotriva Poloniei cu privire la una dintre reformele controversate din sistemul său judiciar.

Actul normativ, care conferă ministrului justiției puterea de a numi și destitui președinții tribunalelor de drept comun, a fost promulgat marți de către președintele polonez Andrzej Duda. Este una din cele trei legi adoptate de legislativul polonez în cadrul unei controversate reforme judiciare, criticată atât de Uniunea Europeană, cât și de opoziție, în opinia cărora va afecta independența justiției.

Motivul pentru care executivul UE a decis să ia măsuri este faptul că noua legislație introduce vârste de pensionare diferite pentru bărbații și femeile cu funcții de judecător, ceea ce încalcă normele antidiscriminare comunitare.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA