Verdict pe viață pentru autorul atacului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, soldat cu șase morți

Tribunalul din Magdeburg l-a condamnat vineri pe Taleb Jawad al-Abdulmohsen, un medic psihiatru saudit de 51 de ani, la închisoare pe viață pentru atacul comis în decembrie 2024 la târgul de Crăciun din centrul orașului.

Atacatorul de la Magdeburg FOTO BILD

Atacatorul de la Magdeburg FOTO BILD

Instanța a subliniat „gravitatea deosebită a culpei” și a ordonat plasarea inculpatului în detenție de siguranță, o măsură care, în practică, exclude posibilitatea eliberării sale anticipate, conform AFP, citată de News.ro.

Atacul, în care bărbatul a intrat cu un BMW X3 în mulțime, a provocat moartea a șase persoane, inclusiv un copil de nouă ani, și a rănit peste 300 de oameni.

„Concret, acest lucru înseamnă că acuzatul are o șansă infimă, dacă are vreuna, să mai ajungă vreodată în libertate”, a precizat Christian Löffler, purtătorul de cuvânt al tribunalului.

Judecătorul Dirk Sternberg a evidențiat că al-Abdulmohsen a avut intenția de a provoca „un număr foarte mare de victime” și a acceptat riscul ca oricine se afla în calea vehiculului să fie ucis sau rănit grav.

Pe parcursul procesului, instanța a fost nevoită să amenajeze o sală suplimentară pentru a putea prezenta detaliile medicale ale sutelor de victime.

Reacții emoționale puternice

Pentru mulți dintre cei afectați, verdictul a reprezentat un moment de descărcare, dar nu și de vindecare. O femeie care și-a pierdut o prietenă apropiată a mărturisit că trăiește „un gol absolut”, adăugând că toți cei care o cunoșteau pe victimă „suferă în continuare de depresie”.

Motivația atacatorului

Anchetatorii au stabilit că bărbatul, stabilit în Germania din 2006, nutrea resentimente față de autoritățile germane. El le acuza că nu îi protejează suficient pe refugiații saudiți din motive politice sau religioase, în timp ce ar fi fost „prea generoase” cu refugiații musulmani din Orientul Mijlociu.

Judecătorul a explicat că atacatorul a vizat „să atragă atenția publicului asupra temelor sale”.

Expertizele psihiatrice au concluzionat că acesta suferă de o tulburare de personalitate narcisică, însă are responsabilitate penală deplină și reprezintă în continuare un pericol.

Avocata uneia dintre familiile victimelor a subliniat lipsa totală de remușcări a inculpatului.

„Din nefericire, acuzatul nu a înțeles, până la sfârșit, amploarea suferinței pe care a provocat-o oamenilor”, a declarat avocata pentru AFP.

Explorează subiectele:

Magdeburgataccondamnare pe viață


Citește și:

populare
astăzi

1 Citiți cu atenție ce spune omul ăsta despre actuala situație din România!

2 N-a avut gusturi rele Bill Gates...

3 Foarte interesante amănunte...

4 Foarte interesante amănunte...

5 Așa o fi?