Via Transilvanica devine laborator: MedLife și Tășuleasa Social studiază „stresul bun”
Proiectul vizează înțelegerea răspunsului organismului la o experiență reală de mers pe jos, într-un context de efort susținut. Cercetătorii vor analiza parametri biologici, alături de evoluția stării de bine, a nivelului de energie, a percepției stresului și a stării emoționale a participanților, pentru a decela impactul mersului pe jos asupra rezilienței fizice și psihice.
Acest demers face parte dintr-o strategie mai amplă a MedLife de a colecta date relevante pentru medicina preventivă și stilul de viață. El vine ca o continuare a unui studiu național recent, care a analizat percepțiile românilor privind activitatea fizică.
Paradoxul sedentarismului în România
Cercetarea cantitativă, realizată de Unlock Research în luna mai a.c., la comanda MedLife, a scos la iveală o discrepanță. Deși românii recunosc importanța mișcării pentru sănătate, stilul lor de viață este predominant sedentar. Peste jumătate (56%) dintre respondenți petrec majoritatea zilei de lucru stând jos. Doar un sfert (26%) merg frecvent pe jos pe distanțe lungi, și numai 12% dintre români obișnuiesc să facă drumeții sau să parcurgă trasee în natură.
Studiul a mai arătat că beneficiile mersului pe jos sunt înțelese preponderent prin prisma sănătății fizice. Impactul asupra sănătății emoționale și a rezilienței psihologice este mai puțin cunoscut, deși persoanele care practică regulat drumețiile raportează o energie mai ridicată, o stare de bine accentuată și o mai bună gestionare a provocărilor zilnice.
Cercetarea combină metode sociologice cu evaluări biologice
Pornind de la aceste constatări, noul studiu observațional MedLife va combina metode de cercetare sociologică cu evaluarea unor parametri biologici. Obiectivul este de a completa datele studiului de percepție cu observații obținute în condiții reale, analizând modul în care organismul și starea emoțională reacționează la o experiență susținută de mers pe jos în natură.
Desfășurat pe Via Transilvanica, studiul va monitoriza schimbările înainte și după parcurgerea anumitor etape ale traseului. Acesta va include analiza unor biomarkeri relevanți pentru sănătate și o componentă sociologică, realizată prin interviuri în profunzime. Scopul este de a înțelege mai bine cum "Good Stress" – mixul dintre efortul fizic susținut, contactul autentic cu natura și ieșirea din rutina cotidiană – poate influența sănătatea fizică și emoțională, precum și starea generală de bine a participanților.
Specialiștii explică faptul că eustresul sau „stresul bun” este un răspuns fiziologic distinct de stresul cronic. El apare atunci când organismul este expus la provocări controlate, adaptate capacității sale de răspuns. Literatura științifică indică faptul că astfel de experiențe pot activa mecanisme naturale de adaptare și pot contribui la dezvoltarea rezilienței fizice și psihice.
În practica medicală discutăm frecvent despre efectele negative ale stresului cronic, însă există și un alt tip de răspuns al organismului - eustresul sau stresul benefic. Acesta apare atunci când provocările sunt suficient de intense pentru a activa mecanismele de adaptare, fără a depăși capacitatea organismului de a le gestiona. Mersul susținut în natură, pe distanțe lungi și pe mai multe zile, poate reprezenta un asemenea stimul. Prin acest proiect ne propunem să înțelegem mai bine cum răspunde organismul unei astfel de experiențe și să aducem date care să contribuie la dezvoltarea medicinei preventive și stilului de viață.
– Dr. Nicolae Marcu, Director de Operațiuni Medicale, MedLife Group
Înscrierile pentru studiu au început
MedLife a deschis procesul de recrutare pentru persoanele care doresc să participe la studiul observațional de pe Via Transilvanica, începând de astăzi.
Proiectul se adresează tuturor persoanelor cu vârsta de peste 18 ani care sunt pregătite pentru o experiență de mers pe jos pe Via Transilvanica, pe o durată minimă de 10 zile și un traseu de cel puțin 150 de kilometri. Participanții își pot alege liber punctul de start, ritmul și destinația, conform propriului traseu. Prin înscriere, ei vor contribui la o cercetare ce urmărește să elucideze impactul acestei forme de activitate fizică asupra sănătății.
Persoanele înrolate vor beneficia gratuit de analize medicale înainte și după parcurgerea traseului. De asemenea, vor participa la interviuri aprofundate cu specialiști în cercetare calitativă, explorând emoțiile, motivațiile, provocările, revelațiile și transformările personale trăite pe parcursul drumeției. Pentru efortul și implicarea lor, participanții care dovedesc parcurgerea a minim 10 zile de traseu vor primi acces gratuit la testarea genetică Longevity100+ oferită de MedLife.
Înscrierile sunt deschise până la jumătatea lunii septembrie. Informații complete despre criteriile de eligibilitate și etapele proiectului sunt disponibile pe pagina dedicată studiului: www.medlife.ro/stresul-bun-via-transilvanica .
Cercetarea, esențială pentru prevenție
Prin acest proiect, MedLife își propune să sprijine cercetarea în medicina preventivă și a stilului de viață, considerând că schimbările comportamentale sunt cruciale pentru sănătatea pe termen lung.
Rezultatele studiului cantitativ referitor la stilul de viață și relația românilor cu activitatea fizică ne-au arătat că există o diferență semnificativă între ceea ce știm despre importanța mișcării și felul în care acționăm, în realitate. Acest proiect este următorul pas firesc: transformăm percepțiile în date reale din teren și ne propunem să înțelegem dacă o activitate atât de accesibilă, așa cum e mersul pe jos pe distanțe lungi, poate deveni un aliat real al prevenției. Credem că medicina viitorului înseamnă nu doar tratarea bolii, ci și înțelegerea comportamentelor care ne pot menține sănătoși.
– Ina Bădărău-Ilie, Director Comunicare, MedLife Group
Via Transilvanica: Un cadru natural pentru cercetare
Colaborarea transformă Via Transilvanica într-un laborator în aer liber, dedicat înțelegerii modului în care mersul pe jos pe distanțe lungi, într-un mediu natural, influențează sănătatea. Alegerea unuia dintre cele mai importante trasee de lungă distanță din Europa subliniază convingerea comună că natura și mișcarea joacă un rol vital în susținerea sănătății și a stării de bine.
De la început, traseul Via Transilvanica a fost gândit ca un drum care îi invită pe oameni să încetinească ritmul, să redescopere natura și pe ei înșiși. Ne bucurăm că această experiență capătă acum și o dimensiune științifică, printr-un parteneriat care poate aduce informații valoroase despre beneficiile mersului pe jos pe distanțe lungi. Credem că rezultatele acestui studiu vor contribui atât la promovarea unui stil de viață activ, cât și la consolidarea rolului și a impactului pe care Via Transilvanica îl are în ceea ce privește sănătatea populației.
– Alin Ulhmann Ușeriu, președinte al Asociației Tășuleasa Social
Detalii despre desfășurarea studiului
Studiul observațional MedLife se va desfășura în perioada august - septembrie 2026, pe oricare dintre ținuturile Via Transilvanica, la alegerea participanților. Acesta va include analize medicale și evaluări ale stării emoționale realizate înainte de începerea traseului, cu reevaluarea acestor parametri la final.
Datele colectate vor fi analizate anonim de echipa medicală MedLife pentru a evalua cum mersul pe jos pe distanțe lungi, în natură, influențează indicatorii relevanți ai sănătății fizice și emoționale, precum și mecanismele de adaptare ale organismului la efort și la ceea ce literatura de specialitate numește eustres sau „stres bun”.
Persoanele interesate să participe se pot înscrie accesând www.medlife.ro/stresul-bun-via-transilvanica , unde sunt disponibile toate informațiile despre criteriile de eligibilitate, calendarul și etapele proiectului.
Explorează subiectele:

