VIDEO Andrei Baciu: România a vândut 1.170.000 de doze de vaccin până în prezent

VIDEO Andrei Baciu: România a vândut 1.170.000 de doze de vaccin până în prezent

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte CNCAV, a declarat marţi că, până în prezent, România a vândut 1.170.000 de doze de vaccin, a donat mai multe doze şi are mai multe astfel de demersuri în desfăşurare.
 


"Pentru Danemarca - 1.170.000 de doze de vaccin care au fost vândute, după care avem pentru Republica Moldova - peste jumătate de milion de doze şi pentru Ucraina - 100.800, pentru Argentina - 30.000 de doze şi Serbia - 50.400. Acestea sunt acordurile finalizate până în acest moment", a menţionat Andrei Baciu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El oferit lămuriri şi în privinţa dozelor de vaccin care sunt aproape de expirare.

"Sunt 1.400.000 de doze care expiră la sfârşitul lunii august. Mă rog, expiră în fiecare lună. (...) Deci, e un ciclu, o speranţă de viaţă, să îi spun aşa, firească pentru toate vaccinurile, nu doar pentru cele care sosesc în România, ci toate cele care sunt distribuite la nivel european. De aici şi importanţa unui management eficient al stocurilor", a mai declarat Baciu.

Vicepreşedintele CNCAV a precizat că România a recepţionat până la data de 26 iulie 17.662.029 de doze de vaccin, iar în acest moment există un stoc de 6.048.043 de doze.

"Dintre acestea, cele mai multe sunt produse de compania BioNTech/Pfizer - 11.595.129, compania Moderna - 1.705.200. Pentru cele produse de AstraZeneca, am recepţionat 3.374.000, iar pentru cele produse de Johnson&Johnson am recepţionat 987.800 de doze", a spus Baciu.

El a arătat că pentru perioada următoare autorităţile au estimat livrări, pentru luna iulie, de 1.177.000 de doze de vaccin.

"Dar trebuie să ţinem cont că avem suspendate livrările pentru o parte din vaccinuri, tocmai pentru a avea un management cât mai eficient al stocurilor, iar pentru luna august avem confirmate până în acest moment o livrare de la Moderna de 868.800 de doze. De fapt, sunt 217.000 de doze care vor fi livrate săptămânal, iar pentru celelalte vaccinuri produse de celelalte companii aşteptăm confirmările, ca urmare şi a suspendării livrărilor pentru luna iunie şi o parte din luna iulie", a mai arătat Baciu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Fugarul Rizea îl dă în gât pe Adrian Năstase / Unde au fost dosite tablourile scumpe înainte de percheziți…

2 Un zvon...

3 Cum funcţionează softul de spionaj Pegasus, cum poţi vedea dacă eşti „pândit” prin telefon

4 Surpriză totală! Cu cine suntem, genetic, aproape identici

5 O fotografie rară cu 3 dintre devalizatorii României: Bittner, Cocoș și Petrache