VIDEO Constantin Vică, la Adevărul Live: „Industria de film are nevoie de piraterie astăzi”

VIDEO Constantin Vică, la Adevărul Live: „Industria de film are nevoie de piraterie astăzi”

Constantin Vică consideră că mediul digital este prin definiţie unul în care orice se poate copia foarte uşor şi că acesta e un pas înainte, pentru că se democratizează informaţia: “Tehnologia digitală permite duplicarea fără probleme a oricărui conţinut. Eu cred că asta e bine. Orice formă de informaţie merită să circule. Merită să laşi accesul către tot, pentru ca omul să-şi facă propriile opinii.”, a spus invitatul emisiunii, care e de prere că “Ideile trebuie să circule de la o minte la alta şi să se multiplice.”

Întrebat de Mircea Vasilescu dacă, totuşi, un autor nu trebuie să trăiască şi el de pe urma a ceea ce face, Vică a replicat: “Autorii depun un efort pentru a face opera, iar odată ce au depus efortul sunt îndreptăţiţi la ceva. Numai că acel ceva nu e cu necesitate pecuniar. Poate fi un premiu, pot fi ovaţiile publicului.”

“Dar nu publicul care copiază de pe torente e duşmanul autorului, ci editorul sau distribuitorul, cei care fac adevăratele profituri din asta.”, a mai spus Constantin Vică. “Industria de film are nevoie de piraterie astăzi. Pentru că e cel mai bun mod de a vedea ce merge şi ce nu merge. Nu există caz de film care a fost piratat, iar acest lucru să fi dus la piederi incredibile. Nu, acel film a făcut chiar încasări mari.”, este de părere invitatul lui Mircea Vasilescu.

Concluzia lui Constantin Vică e că pirateria nu face rău nici autorilor, nici culturii: “Nu e cazul să ne uităm la acest fenomen al descărcării ilegale ca la ceva ce va distruge cultura. Nu, cultura va fi distrusă de manageri idioţi. Nu cineva care descarcă de pe Pirat Bay un concert al lui Celibidache distruge cultura, ci managerii de presă care au o politică de menţinere a publicului la un nivel jos.”

Altfel, Constantin Vică a mai vorbit şi despre etica afacerilor: “Noi am importat şi importăm un tip de capitalism. În momentul în care faci acest import, apar nişte falii şi apare acel capital fără capitalişti. Acum e nevoie de o etică a muncii, a celui care munceşte. Discuţia despre exploatare sau dacă eşti respectat dacă munceşti nu mai ţine de un cadru legal, ci de raportul dintre angajat şi angajator. Apoi, e de văzut dacă toate corporaţiile nu ar trebui să contribuie mai mult la societate, să întoarcă mai mult. Şi a apărut ideea responsabilităţii soaciale pe termen lung. Noi avem problema că acele corporaţii care au venit aici au învăţat regula locului . ceea ce se numeşte «a da dreptul». Corupţia la noi e la fiecare strat al societăţii.”

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Ce se întâmplă în China?

4 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

5 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990