VIDEO CTP, dezamăgit de Vlad Voiculescu, veriga slabă din Guvernul Cîțu

VIDEO CTP, dezamăgit de Vlad Voiculescu, veriga slabă din Guvernul Cîțu

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi24 despre scrisoarea trimisă de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, prin care cerea menținerea restricțiilor din Capitală, și despre declarația oficialului că a pornit „transparentizarea datelor” privind evoluția COVID-19 în România. De asemenea, gazetarul a criticat poziția ministrului Sănătății în disputa cu primarii privind plata cheltuielilor pentru vaccinare.

Dl. ministru Voiculescu a emis această avertizare, să nu se relaxeze nimic, pentru că avem un caz de virus britanic nu știu pe unde în județul Ilfov. Și or să mai fie, pentru că e imposibil să scăpăm. Nu avem și noi tulpină de virus britanică sau sud-aficană?

Însă ce spune dl ministru Voiculescu? Spune: nu cred că a scăzut sub 3 la mie rata de infectare în București. Iată ce vorbeam în emisiunea trecută despre rațiune și credință. Iată o credință, este credincios, pentru că și dacă spui: nu cred, tot credincios ești, în contrariu. Ce e aia, nu cred? Are la dispoziție un întreg aparat care poate produce cifre de felul acesta, cu asta se ocupă Ministerul Sănătății. Trebuia să vină să ne spună: iată cifrele pe care le-a găsit Corpul de Control sau nu știu ce alt organism și care nu corespund cu acest 3%, sau 2,52%, cât s-a obținut acum, după 3 zile, pe baza căruia, conform legii – legal e corect ce se face acum – se ia hotărârea relaxării. Ce e aia, nu cred? Nu a venit cu dovezi, cu demonstrații, dl. ministru.

Dl ministru practic acuză vechea conducere a Ministerului Sănătații, liberală, că a comunicat prost cifrele cu oamenii și că de aceea s-a generat neîncredere în vaccin și în măsurile sanitare. Asta ne spune dl Voiculescu, într-o încercare politică destul de clară de a arăta că ieri a fost întunericul cu alde Tătaru și liberalii și azi e lumina cu dl Voiculescu, fără să ofere niște dovezi.

Apoi, dl Voiculescu este totuși dezamăgitor pentru mine, are un început de mandat care nu prea îmi place. Îmi puneam speranța că va face niște lucruri bune. Nu știu ce s-a schimbat.

De pildă, în disputa pe care a avut-o cu Emil Boc (primarul municipiului Cluj Napoca, n.r.), nu are câtuși de puțin dreptate dl Voiculescu, s-a și dovedit după aceea, s-a liniștit treaba. Se apucă să le spună primarilor că ei trebuie să plătească vaccinarea, centrele și toată operațiunea logistică trebuie plătită din fondurile primăriilor și nu din fondurile Guvernului, ca și cum asta n-ar fi fost o operațiune la nivel național, hotărâtă prin Guvern, cu președintele, cu CSAT-ul. Era redusă la nivelul competențelor locale, competențe, adică, să dea banii. Ceea ce nu numai că nu era în regulă din punct de vedere procedural, contrazicea și o afirmație oficială făcută de președintele Iohannis și de Guvern, de toată conducerea țării, și anume că vaccinul este gratuit. Dacă te apuci să iei banii cetățenilor de la primărie, banii ăia sunt pentru servicii în favoarea cetățenilor. Practic, luând bani de acolo pentru vaccinare, vaccinul nu mai e gratuit, pentru că banii ăia îi scoți din buzunarul locuitorilor.

Apoi, îl bate gândul să îl schimbe pe dl Gheorghiță de la conducerea Comitetului național pentru vaccinare, la care, firește, îi spune prim-ministrul Cîțu că așa ceva nu se poate, nu depinde de dl Voiculescu schimbarea șefului acelui comitet, e în directa mea atribuție, eu îl schimb sau nu.

Ei, să vii cu o astfel de idee, să te apuci să schimbi în plin proces de vaccinare, să vii cu această idee de schimbare a domnului Gheorghiță, cu contre care ajung în spațiul public cu șeful acestui comitet. Dacă erau niște probleme, le discutai acolo, nu te apuci să forțezi lucrurile în felul ăsta, cum a continuat acum cu forțarea, acuzând practic fosta conducere a Ministerului Sănătății că nu a comunicat cifrele cum trebuie și de aici teoriile conspirației și scepticismul față de vaccin al cetățenilor. Nu, scepticismul față de vaccin rezultă din Facebook și din Twitter, acolo, unde s-au dezvoltat monstruozitățile alea, de acolo rezultă. Și din lipsa de educație.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Premieră la Iași / Amanta cere daune morale de la soţie

2 Așa o fi?

3 Imaginea asta zace în căpuțul multor românași...

4 Bă, ești nebun? / „Metoda rugăciunilor”, tactica prin care o bandă de „valori” a jefuit zeci de temple budiste d…

5 Fabrica de pitici pe creier a României / Păreloloaga Carmen Tănase, noi declarații imbecile despre vaccinați