VIDEO Discurs devastator al președintelui Iohannis: Unica prioritate a pesediștilor, chiar și într-o criză umanitară, rămâne protejarea infractorilor și ciuntirea legilor

Discurs devastator al președintelui Iohannis: Unica prioritate a pesediștilor, chiar și într-o criză umanitară, rămâne protejarea infractorilor și ciuntirea legilor.

Președintele Klaus Iohannis a lansat joi, în cadrul unei declarații susținute la Palatul Cotroceni, un atac dur la adresa PSD și a ”acoliților săi”, despre care a spus că ”a rămas același partid preocupat doar să-și salveze baronii”.

Șeful statului a criticat și decizia CCR prin care a fost declarată neconstituțională ordonanța de urgență care a majorat amenzile pentru cei care nu respectă restricțiile în perioada stării de urgență.

”Acum se diferențiază cei responsabili și curajoși de profitori și iresponsabili. De o parte sunt cei care salvează vieți, guvernanții care au luat măsuri corecte și pregătesc un program amplu de ralansare a economiei. De cealaltă parte sunt oamenii trecutului care vor să se reîntoarcă la corupție. PSD și acoliții săi fac tot posibilul ca efortul de reconstrucție a întregii națiuni să eșueze. Am văzut cu câtă satisfacție au primit unii politicieni decizia CCR cu amenzile. E încă un semn de nepăsare, inconștiență și neînțelegere a misiunii pe care o au. Pentru acești politicieni interesul politic e mai presus de oameni”, a declarat președintele.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis (sursa - Administrația Prezidențială):

Bună ziua!

Criza pe care o traversăm pune la încercare rezistența, solidaritatea și tăria de caracter a societății noastre și a reprezentanților săi politici. Acum se departajează cei responsabili și curajoși de cei iresponsabili, de profitorii și populiștii care fac doar promisiuni mincinoase.
În aceste zile, îi vedem foarte clar și pe unii, și pe ceilalți.

Sunt, pe de o parte, românii care respectă restricțiile salvând vieți, sunt specialiștii care lucrează neîntrerupt pentru a stopa pandemia și sunt guvernanții, care au luat măsuri corecte și care acum pregătesc un program mai amplu de relansare a economiei românești. Această parte a societății este cea orientată spre depășirea crizei, spre resetarea și dezvoltarea României.

Pe de cealaltă parte însă, îi vedem pe cei pe care îi știm prea bine de ani de zile, oamenii trecutului, care vor să se întoarcă la corupție, proastă guvernare și ineficiență.

Ei, adică PSD și acoliții săi, sunt cei care fac tot posibilul ca efortul de reconstrucție al întregii națiuni să eșueze.

Confruntată cu o amenințare fără precedent, România - la fel ca toate celelalte state ale lumii - a trebuit să ia măsuri drastice pentru a-i proteja pe oameni și pentru a preveni răspândirea Coronavirusului.

Am văzut ieri cu câtă satisfacție au primit unii politicieni decizia Curții Constituționale privind amenzile instituite în această perioadă de stare de urgență. Este încă un semn de nepăsare, inconștiență și neînțelegere a misiunii pe care o au, dar și o dovadă că pentru acești politicieni interesul politic este mai presus de oameni.

Nu este cu totul surprinzător că astăzi aceste sancțiuni sunt discutabile, deși este evident pentru noi toți că ele au fost utile pentru a împiedica răspândirea virusului.

Surprinzătoare este însă perspectiva unor autorități care, prin misiunea ori prin natura lor juridică, au obligația constituțională de a nu pierde din vedere, atunci când iau decizii, interesul general al societății.

O spun cu toată responsabilitatea, fără aceste sancțiuni, morții pe care astăzi îi plângem ar fi fost mult mai mulți!

Dragi români,

Pericolul epidemiei nu a trecut ieri, odată cu decizia Curții Constituționale. Responsabilitatea fiecăruia dintre noi este în continuare aceeași. Regulile și sancțiunile impuse de autorități nu au avut și nu au alt scop decât protejarea sănătății și vieții fiecăruia dintre noi.

Numai respectând aceste măsuri vom putea să ne reluăm activitățile cotidiene, să se joace copiii în parc, să ne revedem părinții în deplină siguranță.

Iar politicienilor care fac un scop din apărarea și protejarea drepturilor celor care încalcă legea le cer să înceteze ca prin acțiunile și discursul lor să mai pună în pericol viața cetățenilor.

Românii se confruntă din păcate cu doi inamici, unul perfid, invizibil, virusul foarte contagios denumit SARS-COV-2 și celălalt inamic, mult mai vizibil, dar la fel de dăunător pentru societatea și pentru viitorul țării noastre.

Cei mai bine intenționați dintre noi am fi crezut poate că atunci când națiunea noastră are de înfruntat o provocare teribilă, fără precedent, toate forțele, în special cele politice, se unesc pentru a depăși cu bine perioada critică.

O iluzie și speranțe deșarte, pentru că lupul, ca în celebrul proverb, își schimbă blana, dar năravul ba.

Profitând de faptul că atenția publică este concentrată, cum este și firesc, pe lupta pentru controlul epidemiei, PSD-ul a lucrat în Parlament.

A lucrat mult și prost, toxic de-a dreptul, așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani. A continuat să facă ce știe mai bine acest partid nociv, care a scos în stradă, să nu uităm, sute de mii de români revoltați, care a pus România în posturi jenante în fața partenerilor europeni.

Poate că, preocupați de îngrijorările momentului, este ușor să uităm ce reprezintă acest partid, care a fost pe punctul de a scoate țara noastră de pe parcursul european și de a o arunca cu zeci de ani în urmă.

Dar înțelegerile și legile populiste și demagogice care, dacă ar fi promulgate, ar amaneta practic viitorul unei generații au darul de a ne reaminti imediat de ce este în stare să facă PSD.

Dau doar două exemple recente de asemenea legi care ar fi dăunat bugetului României și care s-au dovedit a fi neconstituționale, și mă refer la legile PSD de suspendare a plăților la credite și la utilități, legi scrise prost și populist, fără criterii clare de aplicare.

În urmă cu două zile, CEDO a dat o decizie care ne-a arătat, din nou, tuturor, care era agenda reală a pesediștilor, pe care nu au abandonat-o nici acum.

Au venit la putere pentru a-i alunga din funcții pe cei competenți, pentru a-și crea instrumente de presiune pe dosare, pentru a scăpa de urmăriri penale, pentru a-și da amnistii și grațieri.

Iar prin ceea ce continuă să facă dovedesc că nu au abandonat acest obiectiv, controlul politic pe justiție. Dacă ar putea și nu s-ar teme de reacția românilor, ar face-o imediat, chiar și acum.

Practicile de a legifera în mod haotic, cu încălcarea regulilor de dezbatere parlamentară, în mod netransparent, prin deturnarea în ultimul moment a unor inițiative legislative continuă și astăzi, din păcate.

De ce face PSD asta? Simplu, pentru că a rămas același partid preocupat doar să-și salveze baronii.

Cel mai recent exemplu l-am avut zilele trecute, în Parlament. În timp ce atenția publică era concentrată asupra altor subiecte, PSD era ocupat să lovească din nou în standardele de integritate aplicabile funcțiilor publice sau să reglementeze privilegii.

Mai exact, PSD, nou sau vechi, vrea să le permită unor aleși locali declarați incompatibili să candideze la primării sau pentru alte funcții.

O astfel de măsură ar amnistia nici mai mult, nici mai puțin, 1.000 de aleși locali care au încălcat legea. Unica prioritate a pesediștilor, chiar și într-o criză umanitară, rămâne doar aceasta: legi cu dedicație pentru baronii lor.

Nu mai este un secret pentru nimeni că PSD a infestat cu persoane obediente până și cele mai importante instituții ale statului român. Oameni lipsiți de profesionalism, de caracter și de responsabilitate fac jocurile pesediștilor din funcțiile publice pe care vremelnic le ocupă.

Să ne amintim cum în 2018 şi în 2019, pentru a proteja infractorii, pesediștii au încercat să pună pe butuci Înalta Curte de Casație și Justiție cu ajutorul sateliților lor.

Astăzi, PSD vrea să îi apere pe infractori, pe cei care sfidează regulile și încalcă legea, cu sprijinul acelorași sateliți.

Modul conjunctural al PSD de a legifera și maniera discreționară de a se comporta ca majoritate parlamentară au condus, de fapt, la ani pierduți pentru România și pentru români.

Iată de ce resetarea României nu se va putea realiza câtă vreme PSD-ul continuă să controleze majoritatea parlamentară.

Resetarea României înseamnă o construcție în jurul a ceea ce funcționează, în jurul românilor onești, a profesioniștilor care au performat în aceste luni de criză, a celor care au rezistat presiunilor politice și și-au făcut datoria bine.

Ei trebuie lăsați, promovați și încurajați să schimbe România în bine, iar politicienii retrograzi vor deveni cu certitudine, prin votul cetățenilor, o minoritate insignifiantă în viitorul Parlament.

După ce vom ieși din această criză, principalul nostru obiectiv trebuie să fie cel de a pune România pe drumul unei dezvoltări temeinice și durabile.

Știm ce avem de făcut și vom continua cu și mai multă energie să reparăm tot ceea ce s-a dovedit în această perioadă că funcționează greșit.

Vă mulțumesc!

Galerie foto și documente



Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Se strânge lațul. Cine ar fi făcut poza dată la PSD și cine sunt cei 3 liberali care nu apar în imagine. Firel…

2 Crunt articol! Slabă țară suntem! Mari jigodii avem în funcții-cheie!

3 De râs... Ce meme-uri au apărut deja

4 Tovarășul Yau Mu Ye

5 Alexandra Cadanțu / „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena în vestiar. O săptămână am fost șocată!”

recomandări

Te ia DNA: Cristi Bâgiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cea mai rapidă mașină din lume e aproape gata