VIDEO Exerciţiile fizice care te ajută să corectezi lucrul pe care aproape toţi îl facem greşit la serviciu

VIDEO Exerciţiile fizice care te ajută să corectezi lucrul pe care aproape toţi îl facem greşit la serviciu

Adoptarea unei posturi corecte pentru a ne menaja coloana vertebrală depinde nu doar de sfatul pe care îl primim din primii ani de viaţă, “nu mai sta cocoşat, stai drept”, mai ales că încă din şcoala generală începem să ne formăm, ca naturală, o poziţie total greşită de a sta în bancă, pe care o „cimentăm” mai departe, prin ani la rând de stat pe scaun, la birou, la fel de greşit.

Primul lucru care ne va simplifica corectarea posturii după ani de zile în care am ajuns să considerăm că ne este mai uşor să stăm cocoşaţi decât drepţi, lucru total neadevărat, după cum ne-a mărturisit instructorul Shiseido Spa, Sorin Bujoreanu, este tonifierea musculaturii abdominale, mai exact a întregii "centuri" musculare din această zonă, asemănătoare cu un corset, ceea ce ne va ajuta să nu mai resimţim ca pe un efort atât de mare reînvăţarea unei posturi corecte.

Pentru că, deşi poate că avem impresia că este mai comod să stăm gârboviţi sau aplecaţi deasupra biroului, în realitate această poziţie nu face decât să exercite o presiune foarte mare asupra coloanei vertebrale. Astfel, atunci când stai pe scaun, medicii spun că este indicat să ai o poziţie relaxată, cu picioarele pe podea şi cu spatele uşor înclinat, lipit de spătar.

„Cu timpul şi în lipsa activităţii fizice regulate, grupe întregi de muşchi se scurtează şi produc dezechilibre la nivelul bazinului, al coloanei sau al membrelor, recomanda prof. dr. Elena Căciulan pentru Adevărul de Weekend.

Una dintre cele mai mari probleme ale persoanelor sedentare care-şi petrec cea mai mare parte a vieţii pe scaun, în faţa unui computer, este că îşi vulnerabilizează foarte mult structurile coloanei vertebrale. Musculatura spatelui este slab dezvoltată, nu susţine corespunzător coloana, care este suprasolicitată şi are o poziţie nenaturală. „Dacă din această poziţie, în care stăm greşit la birou, ne aplecăm după o coală care a căzut, de exemplu, sau facem o mişcare bruscă în stânga sau în dreapta după un coleg, ne putem modifica poziţia coloanei vertebrale şi o putem leza“, mai semnala specialista.
De altfel, aşa ajungem să avem probleme cu sciatica, de exemplu. Vertebrele se tasează şi încep, încet-încet, să apese pe nervul sciatic, provocând dureri care „se lasă“ pe un picior, sau se deformează şi căpătăm „cocoaşa omului modern“.

„Poate că în prima parte a vieţii, în tinereţe, aceste probleme pot fi «cărate» după noi fără să fie foarte evidente, dar în timp, atrag după ele artroze sau hernii de disc, probleme care ne pot afecta serios stilul de viaţă sau ne pot trimite la operaţie“, atrăgea atenţia kinetoterapeutul.

Pe de altă parte, instructorul Sorin Bujoreanu subliniază că tonifierea musculaturii abdominale, dar mai ales a celei pelviene, ajută atât bărbaţii cât şi femeile la îmbunătăţirea performanţelor în viaţa sexuală.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB