VIDEO Prima rachetă orbitală lansată din Europa s-a prăbușit la mai puțin de un minut după lansare

Racheta Spectrum, fără echipaj, menită să deschidă calea lansărilor de sateliți din Europa, s-a prăbușit la sol și a explodat la mai puțin de un minut după decolare, duminică, în Norvegia, potrivit The Guardian.

Start-upul german Isar Aerospace a lansat, azi, 30 martie, de la baza spaţială norvegiană de pe insula Andoya, rachetă de test Spectrum, menită să deschidă calea lansărilor de sateliți din Europa.

Imediat după lansare, racheta s-a prăbușit la sol și a explodat.

Isar Aerospace, care avertizase anterior că prima lansare s-ar putea încheia prematur, a declarat că testul a furnizat o cantitate semnificativă de date utile pentru echipa sa. Misiunea de duminică a avut ca scop colectarea de date despre vehiculul de lansare al Isar Aerospace.

Racheta a fost prezentată drept prima încercare de zbor orbital de pe continentul european, unde mai multe țări, inclusiv Suedia și Marea Britanie, și-au exprimat dorința de a intra pe piața în creștere a misiunilor spațiale comerciale


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană