VIDEO Tragedie pe cel mai mare aeroport din Rusia. Cel puțin 41 de oameni au murit după ce un avion a luat foc

VIDEO Tragedie pe cel mai mare aeroport din Rusia. Cel puțin 41 de oameni au murit după ce un avion a luat foc

Cel puţin 41 de oameni au murit pe cel mai mare aeroport din Moscova, după ce avionul cu care ar fi trebuit să zboare a luat foc, pe pistă. Aeronava decolase de puţin timp, către Murmansk, în nordul ţării. Dar piloţii au raportat o defecţiune tehnică şi au cerut să se întoarcă. În timpul aterizării de urgenţă, avionul a lovit pista şi jumătatea din spate a luat foc.

 

Aceste imagini terifiante au fost surprinse chiar de unul dintre pasagerii avionului Suhoi Superjet 100. Pe filmare se poate vedea cum flăcările au cuprins complet motoarele şi aripile. O altă înregistrare, făcută din aeroport, arătă exact ce s-a întâmplat. Aeronava a atins pista fără probleme, dar apoi s-a desprins de la sol. A părut că ţopăie, a lovit pista şi toată partea din spate a fost cuprinsă de flăcări. Piloţii au dus avionul într-o parte ferită a aeroportului iar pasagerii aflaţi în partea din faţă au ieşit cu ajutorul rampelor de evacuare.

Potrivit presei ruse şi supravieţuitorilor, echipajul a făcut eforturi uriaşe să salveze câţi mai mulţi oameni. Dar, din păcate, mare parte dintre pasageri nu au scăpat cu viaţă. Din informaţiile iniţiale, culoarul dintre scaune a fost blocat de călătorii care se ridicaseră deja să-şi ia bagajele, aşa că cei din partea din spate a avionului nu au avut pe unde să iasă.

Elena Markovskaia - anchetator: Au fost 73 de pasageri la bord şi cinci membri ai echipajului. Din cei 78 de oameni din avion, sunt 37 de supravieţuitori - 33 de pasageri şi patru membri ai echipajului.

Suhoi SuperJet 100 este unul dintre primele avioane de pasageri făcute în Rusia după căderea URSS. A intrat în serviciu în 2011 şi până acum fost produse peste 150 de exemplare. Compania rusă de stat Aeroflot este principalul operator.


Citește și:

populare
astăzi

1 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

2 De citit analiza lui Adrian Năstase despre războiul din Ucraina

3 În ce circumstanțe a murit liderul interlop Costel Corduneanu

4 Surprinzător, unul dintre experții de top ai Chinei anunță înfrângerea Rusiei în Ucraina

5 VIDEO Filmare cu camarila lui Nicușor Dan, în frunte cu „bobinatorul” primarului, controversatul afacerist Matei Păun, în timp ce caută un sediu de ca…