VIDEO Ucraina: Primul proces pentru crime de război după invazia rusă se deschide la Kiev

VIDEO Ucraina: Primul proces pentru crime de război după invazia rusă se deschide la Kiev

Justiţia ucraineană începe miercuri primul său proces pentru crime de război de la pătrunderea trupelor Moscovei pe teritoriul său, cel al unui soldat rus acuzat că a împuşcat un civil neînarmat, notează AFP.

Procesul, care ar trebui să fie urmat rapid de alte câteva, va fi un test pentru sistemul judiciar ucrainean, într-un moment în care instituţiile internaţionale îşi desfăşoară şi ele propriile anchete cu privire la abuzurile comise de trupele ruse în această ţară.

Vadim Şişimarin, 21 de ani, va compărea de la orele 14.00 (11.00 GMT) în faţa tribunalului districtului Solomiansky din Kiev, unde va trebui să dea explicaţii cu privire la moartea unui bărbat de 62 de ani, la 28 februarie, în nord-estul Ucrainei.

Acuzat de crime de război şi omor premeditat, militarul, originar din Irkutsk, în Siberia, riscă închisoarea pe viaţă.



"Înţelege acuzaţiile împotriva lui", a declarat pentru AFP avocatul său, Viktor Ovsiannikov, fără a-şi dezvălui strategia de apărare. Potrivit autorităţilor ucrainene, el cooperează cu anchetatorii şi recunoaşte faptele.

Acestea au avut loc la numai patru zile de la începutul invaziei ruse.

La 28 februarie, potrivit anchetei procuraturii, Şişimarin a ucis un bărbat neînarmat care mergea pe bicicletă pe marginea unui drum în localitatea Ciupohovka.

După un atac al armatei ucrainene, coloana din care făcea parte Şişimarin a fost distrusă, iar inculpatul, în compania altor patru militari, a fugit într-un vehicul civil sechestrat cu forţa.

La sosirea acestora la Ciupahovka, în regiunea Sumî, ei au văzut pe drum un bărbat (62 de ani), care vorbea la telefon.

Şişimarin i-a tras în cap cu un pistol-automat Kalaşnikov pentru a-l împiedica să comunice forţelor ucrainene despre prezenţa lor.

Bărbatul a murit pe loc la doar câteva zeci de metri de casa lui, a indicat procurorul general ucrainean.

La începutul lui mai, autorităţile ucrainene au anunţat arestarea lui fără a oferi detalii, publicând o înregistrare video în care Vadim Şişimarin spunea că a venit să lupte în Ucraina pentru "a-şi susţine financiar mama".

În ceea ce priveşte acuzaţiile împotriva lui, el a explicat: "Mi s-a ordonat să trag, l-am împuşcat o dată. A căzut şi ne-am continuat drumul".

Dosarul este dificil, potrivit avocatului său. "Nu am avut niciodată un astfel de cap de acuzare în Ucraina, nu avem precedente, niciun verdict", a spus el. "Dar o vom scoate la capăt", a adăugat Ovsiannikov, asigurând că nu a constatat "nicio încălcare a drepturilor" acuzatului de către autorităţi.

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a subliniat, într-o serie de mesaje pe Twitter, miza dosarului pentru ţara ei.

"Am deschis peste 11.000 de anchete pentru crime de război şi am arestat 40 de suspecţi", a reamintit ea. Aşteptând ca ei să ajungă în instanţă, "cu acest prim proces, trimitem un semnal clar: niciun călău, nimeni care a ordonat sau a ajutat la comiterea de crime în Ucraina nu va scăpa justiţiei".

Dovadă a hotărârii ucrainene de a nu pierde timpul: doi militari ruşi ar trebui să fie judecaţi cu începere de joi pentru că au tras cu rachete asupra infrastructurii civile din regiunea Harkov, al doilea oraş al ţării, în nord-est. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...