VIDEO „Ucrainenii sunt un animal diferit acum”/Cel mai cunoscut militar american din Ucraina prezintă imagini fără precedent din timpul luptelor

VIDEO „Ucrainenii sunt un animal diferit acum”/Cel mai cunoscut militar american din Ucraina prezintă imagini fără precedent din timpul luptelor

James Vasquez, cel mai cunoscut militar american ce luptă în Ucraina împotriva rușilor, a publicat o serie de înregistrări video care arată luptele din primele săptămâni ale războiului, imaginile dramatice surprinzând cum soldații ucraineni au luptat din casă în casă împotriva invadatorilor, relatează hotnews.ro .

Soldatii ucraineni au fost luati prin surprindere de rusiFoto: Captura video

La una dintre înregistrările video Vasquez notează că „nu îmi place să spun asta dar acesta este un exemplu perfect de cât de dezorganizate erau forțele când am ajuns prima dată acolo dar ele sunt un animal diferit acum”.

Înregistrarea surprinde cum soldații ucraineni par nesiguri de pozițiile pe care trebuie să și le asume pe flancurile grupei de luptă și sunt luați complet prin surpindere când rușii încep să tragă asupra lor.

Nu este clar unde au fost filmate înregistrările dar imagini publicate de Vasquez pe pagina sa de Twitter în data de 25 martie arată că acesta a participat la luptele din regiunea Kievului, inclusiv la operațiunile de eliberare a Lukîanivka, un orașel cu o populație de aproximativ 11.000 de locuitori aflat la 60 de kilometri est de capitala ucraineană.

La o altă înregistrare video publicată acum, Vasquez comentează că „mă plictiseam pe barca mea, cine spune asta”, glumind asupra deciziei sale de a merge să lupte de partea ucrainenilor. Înregistrarea arată luptele duse din casă în casă împotriva soldaților ruși, surprinzând inclusiv găini în calea liniei de foc.

O altă înregistrare dramatică postată de american surprinde de asemenea luptele duse din curțile locuitorilor, Vasquez notând că un proiectil tras de o mortieră rusească a trecut prin acoperișul casei sub care se adăposteau militarii ucraineni, dar că din fericire acesta nu a explodat.

O a patra înregistrare îi arată pe soldații ucraineni între lupte și pe unul dintre ei făcând cunoștință cu militarul american.

Imaginile video publicate acum de Vasquz sunt printre cele mai clare și lungi înregistrări apărute pe platformele social media de la declanșarea războiului din Ucraina de către președintele rus Vladimir Putin pe 24 februarie.

James Vasquez este unul dintre cei mai cunoscuți luptători străini din Ucraina

Militarul american a devenit o vedetă pe platformele social media datorită înregistrărilor video pe care le-a postat cu luptele împotriva invadatorilor ruși.

Un apel lansat de acesta la începutul lunii aprilie s-a viralizat pe rețelele de socializare după ce acesta a cerut arme moderne în termeni fără echivoc:

„Dați-ne dracului niște arme, vă rog. Nu vom câștiga cu arme de doi lei. Avem nevoie de (pușcă de asalt) M-16, (Carabine) M-4, dispozitive de țintire, inclusiv cu laser, muniție, muniție, muniție, Javeline, lansatoare AT-4 vechi și nenorocite, știu că sunt probabil în vreo unitate de depozitare, grenade cu fragmentare, dacă nu... puteți aduce atunci saci pentru cadavre”.

Într-o altă înregistrare video el a prezentat o dronă primită recent de militarii ce luptau împotriva invadatorilor ruși, explicând că noua armă „schimbă total regulile jocului”.

Într-o altă filmare făcută de data aceasta la începutul lunii mai Vasquez arăta un vehicul blindat „furat de la ruși”, glumind că „a fost o zi bună”.

Vasquez s-a întors ulterior în Statele Unite din cauza unor probleme de familie dar a anunțat că se va întoarce în Ucraina în luna august.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...