Violenţe în timpul alegerilor municipale din Turcia: cel puţin opt morţi

Secţiile de votare s-au închis la ora 17:00 (17:00 ora României), iar în jurul orei 19:00 sunt aşteptate primele rezultate preliminare. Potrivit sondajelor recente, partidul de guvernământ Justiţie şi Dreptate (AKP) conduce în preferinţele alegătorilor turci, având un uşor avans faţă de Partidul de opoziţie Republican Popular (CHP).

La Silvan, în provincia Hilvan (sud-estul Turciei), mai mulţi candidaţi dintr-un sat au avut o neînţelegere care a degenerat într-o bătaie în toată regula. Violenţele au provocat şase morţi şi peste zece răniţi, relatează presa locală.

Un conflict similar a avut loc şi în provincia Hatay (sudul ţării), provocând doi morţi şi nouă răniţi în urma unui atac cu armă albă.

Astfel de certuri sunt frecvente la alegerile din localităţile mici, însă bilanţul morţilor înregistrat duminică este neobişnuit de ridicat.

Aceste alegeri sunt vor hotărî viitorul guvernului islamo-conservator şi al şefului său, premierul Recep Tayyip Erdogan. Ultimele săptămâni au fost marcate de instabilitate politică, din cauza unor scandaluri masive de corupţie şi a restricţionării internetului de către cabinetul lui Erdogan.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India