Viorica Dăncilă a fost numită consultant strategie la Cancelaria Băncii Naţionale a României

Fostul premier PSD Viorica Dăncilă a fost numită, din 15 mai, consultant de strategie la Cancelaria Băncii Naţionale a României, potrivit biroului de presă al băncii centrale.

"Confirmăm faptul că doamna Viorica Dăncilă a fost angajată în cadrul Cancelariei BNR, începând cu data de 15 mai 2021, în funcţia de consultant strategie", precizează sursa citată.

Viorica Dăncilă a fost premierul României în perioada ianuarie 2018 - noiembrie 2019 şi anterior europarlamentar PSD.

Aceasta s-a născut la 16 decembrie 1963, la Roşiorii de Vede, în judeţul Teleorman. A absolvit Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, din cadrul Institutului de Petrol şi Gaze Ploieşti, în 1988. În 2006, a obţinut masterul ''Spaţiul Public European'', în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Este specializată în programarea şi managementul proiectelor, bazele economiei petroliere şi luarea deciziilor, expert în armonizarea legislativă - integrare europeană, potrivit datelor publicate pe pagina personală de Facebook. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

4 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3