Vizitarea Panteonului din Roma nu va mai fi gratuită

Vizitarea Panteonului din Roma nu va mai fi gratuită

Vizitarea monumentului Panteon din Roma nu va mai fi gratuită de anul viitor și va avea prețul de 2 euro biletul începând din 2 mai 2018, a informat luni Ministerul Culturii italian într-un comunicat citat de EFE.

Ministrul italian al culturii, Dario Franceschini și vicarul Romei, arhiepiscopul Angelo de Donastis, au semnat luni un acord care modifică actuala normă și care reglementează accesul turiștilor în monumentul care acum se vizitează gratuit.

Suma strânsă din vânzarea biletelor de intrare, în valoare de 2 euro, va permite Ministerului să facă față cheltuielilor de întreținere și de protecție a monumentului și garantării unei mai bune securități a vizitelor.

Intrarea rămâne gratuită pentru studenți și credincioși, având în vedere că Panteonul este o biserică catolică — 'Santa Maria ad Martyres' — iar Ministerul va trebui să informeze turiștii despre suspendarea vizitelor în timpul oficierii liturghiilor.

Panteonul a fost ridicat între anii 27-25 î. Hr. la ordinul generalului Marcus Agrippa în cinstea zeilor Romei și a fost reconstruit de împăratul Hadrian, în anul 126 d.Hr. Clădirea a fost inițial destinată cultului celor șapte zeități ce guvernau cele șapte planete în Roma Antică, iar în secolul al VII-lea a fost transformată într-o biserică creștină.

Cunoscută popular ca 'La Rotonda' este cea mai bine conservată clădire romană și cea mai importantă clădire veche din lume, având cupola originală intactă. Deși identitatea arhitectului rămâne incertă, mulți o atribuie lui Apolodor din Damasc.

Fațada Panteonului este împodobită cu 16 coloane corintice. Ușile masive din bronz prin care se face accesul în interior cântăresc fiecare aproape 20 de tone. Singura sursa de lumină a încăperii uriașe — "Oculus" — este o deschidere circulară cu un diametru de 8-9 metri în centrul domului, care nu are acoperiș. Podeaua clădirii este ușor înclinată pentru a permite scurgerea apei de ploaie care intrată prin deschizătură.

În interiorul său se află mormintele unor personalități de seamă, precum cel al pictorul renascentist Rafaelo. Vittorio Emanuele al II-lea, primul rege al Italiei unite, și succesorul acestuia, Umberto I, sunt și ei înmormântați aici.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

3 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

4 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă

5 Directorul Serviciului Național de Informații al SUA neagă relatările despre intențiile lui Putin de a ocupa întreaga Ucraină și părți din Europa