Vot crucial privind infrastructura: Nancy Pelosi se arată optimistă

Vot crucial privind infrastructura: Nancy Pelosi se arată optimistă

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, a afirmat duminică după-amiază că speră să obţină aprobarea unui uriaş plan de investiţii în infrastructură în această săptămână, dar a recunoscut că votul, programat iniţial pentru luni, ar putea fi amânat din cauza divergenţelor printre democraţi, notează AFP.

Parlamentarii americani au, la întoarcerea din vacanţă, o săptămână încărcată, cu trei proiecte de lege cruciale pentru preşedintele Joe Biden: un proiect de 1.200 de miliarde de dolari investiţii în infrastructură, reforme sociale pentru colosala sumă de 3.500 de miliarde de dolari şi o lege de finanţare pentru a evita "shutdown", blocajul serviciilor federale americane.

Susţinut atât de democraţi, cât şi de republicani, primul dosar privind infrastructura a fost aprobat de Senat în august şi Nancy Pelosi a promis să-l supună la vot în Camera Reprezentanţilor "cel mai târziu la 27 septembrie", adică luni.

Întrebată duminică la canalul ABC despre acest proiect de lege, ea a dat asigurări că va fi aprobat "săptămâna aceasta".

"Niciodată nu supun la vot o lege dacă nu am suficiente voturi", a subliniat ea, recunoscând unele diviziuni în tabăra democraţilor, a cărei aripă stângă cere să voteze mai întâi asupra vastului proiect de reforme sociale, temându-se că "moderaţii" vor refuza să susţină această componentă foarte costisitoare odată ce vor fi obţinut banii pentru infrastructură.

Valoarea proiectului de reformă, va fi probabil revizuită în jos, a avertizat şefa democraţilor. "Este evident", a spus ea. "Să nu vorbim despre cifre şi dolari, să vorbim despre valori", a insistat Nancy Pelosi.

Duminică, preşedintele Joe Biden le-a spus jurnaliştilor că este "optimist" să vadă agenda aprobată, considerând că procesul va "dura aproape toată săptămâna".

Republicanii se opun cu înverşunare acestui proiect numit "Build Back Better" de Joe Biden, considerând cheltuielile "iresponsabile". Pentru a ocoli puterea de blocaj a republicanilor în Senat, democraţii au ales o cale parlamentară specială care le va permite să adopte acest text numai cu majoritatea lor restrânsă (50 de senatori din 100 plus votul vicepreşedintei Kamala Harris).

Dar blocul democrat este încă departe de un acord în jurul unui text final, centriştii afirmând în special că nu vor merge mai departe de 1.500 miliarde de dolari.

Or, dacă această lege de reformă nu va fi adoptată până la 1 octombrie, prima zi a anului fiscal american, finanţarea guvernului federal va înceta brusc. Pentru a-şi acorda mai mult timp de negociere, democraţii din Cameră au aprobat, prin urmare, un proiect de lege care prevede prelungirea bugetului actual al guvernului american până la 3 decembrie.

Acest text trebuie aprobat însă cu o majoritate de 60 de voturi în Senat, iar republicanii au avertizat că i se vor opune. "Este mai mult decât iresponsabil", a ţinut să sublinieze Nancy Pelosi, citată de AFP. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu