Zăpada revine pe Transalpina: Pasul Urdele se pregătește de închiderea sezonului
Sezonul de circulație pe cea mai înaltă șosea a României pare să fi intrat în linie dreaptă către final. Deschisă în luna mai, Transalpina (DN 67C) a fost lovită de primul val de frig autentic de toamnă, iar pe tronsonul situat între Rânca și Obârșia Lotrului au căzut deja primii fulgi de zăpadă și lapoviță.
Transalpina, zona Pasului Urdele Foto: Daniel Guță
Iarna își face simțită prezența pe creste
Echipajele de deszăpezire au fost mobilizate pentru a asigura tranzitul în condiții optime, după ce temperaturile au coborât până în jurul valorii de 1 grad Celsius, iar vântul puternic și ceața densă au redus vizibilitatea pe alocuri sub 50 de metri.
„Un utilaj echipat cu lamă și răspânditor de material antiderapant efectuează revizie, înainte de deschiderea circulației rutiere, pe DN 67C, între Rânca și Obârșia Lotrului. Momentan nu sunt raportate probleme care să necesite restricții de circulație. În zona de creastă se înregistrează vânt puternic și temperatura un grad Celsius, iar pe alocuri vizibilitatea scade sub 50 de metri din cauza ceții. SDN Târgu Jiu rămâne mobilizată în zonă pentru a putea interveni în cel mai scurt timp în cazul în care vor apărea probleme”, a precizat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova.
Deși orarul zilnic de tranzitare – stabilit între orele 09:00 și 20:00 – rămâne în vigoare, peisajul rutier este tot mai liniștit. Pe sectorul de altitudine de circa 30 de kilometri, forfota specifică lunilor de vară a dispărut aproape complet.
Reprezentanții DRDP Craiova atrag atenția șoferilor care se aventurează în zonă să se informeze din timp despre starea vremii:
„Recomandăm conducătorilor auto să verifice înainte de plecare starea drumului și condițiile meteorologice; să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum; să circule cu atenție sporită în zonele în care carosabilul poate deveni umed sau alunecos; să nu își continue deplasarea în cazul în care întâmpină probleme și să solicite sprijin prin numărul unic de urgență 112.”
Lucrătorii secției de drumuri din Târgu Jiu monitorizează constant traseul și efectuează patrulări zilnice cu utilaje pregătite cu material antiderapant.
O șosea de poveste la peste 2.000 de metri
Cunoscută și ca „Drumul Regelui”, Transalpina însumează 150 de kilometri și leagă Transilvania de Oltenia, între Sebeș (județul Alba) și Novaci (județul Gorj). Drumul atinge punctul culminant în Pasul Urdele, la 2.145 de metri altitudine, traversând cinci masive montane: Parâng, Șureanu, Lotrului, Cindrel și Căpățânii, de-a lungul bazinelor hidrografice ale râurilor Jiu, Olt și Strei.
Cea mai căutată porțiune este cea de 50 de kilometri, ce leagă Obârșia Lotrului – o zonă de convergență între cinci județe – de Rânca și Novaci. Serpentinele spectaculoase dezvăluie circuri glaciare impresionante, piscuri semețe și stâne răsfirate pe văi alpine.
Epopeea militară de la începutul secolului XX
Înainte de a fi amenajată pentru vehicule, trecătoarea prin Pasul Urdele aparținea exclusiv păstorilor transilvăneni și olteni aflați în transhumanță. Drumul era extrem de periculos chiar și pentru drumeții pedestri.
În 1903, publicația „Viața Militară” relata marșul anevoios din anul precedent al unei baterii de artilerie montană, care plecase din Novaci spre Voineasa, traversând crestele:
„A doua zi, 8 August, am pornit la ora 7,30 înainte. Poteca devenea din ce în ce mai grea, mergând șerpuind numai pe coasta muntelui. Îmi făceam o deosebită plăcere să distanțez bateria și să privesc, când poteca cotea, căci atunci puteam vedea toată bateria cum mergea. Atât oamenii, cât și caii se antrenaseră atât de bine, încât nu mai aveam grijă nici chiar de s’ar fi întâmplat vreun accident mai grav, căci știau cum și ce fel să facă pentru a îndrepta lucrurile, ceea ce îmi ușura mult răspunderea”, relata comandantul bateriei.
Localnicii care însoțeau convoiul erau sceptici că animalele vor putea trece prin zonele de stâncărie:
„Pe la orele 10 sosim în apropierea Vârfului Urdele, despre care țăranii ce aveam cu caii cu plată spuneau că nu o să-l putem trece, locul fiind foarte tare. În adevăr, subsemnatul, care distanțam bateria pentru a recunoaște poteca, ajungând la acest loc, el se prezenta astfel: Poteca se îngusta din ce în ce și ne ducea pe coasta muntelui; la un loc era chiar întreruptă de o surpătură, de altfel foarte dese. Am trecut caii pe rând, șefii de secție stând până ce trecea ultimul cal din secție. De aci am dat peste o râpă acoperită numai cu bolovani mișcători; poteca dispăruse”, nota militarul.
Pentru a înainta printr-o deschizătură strâmtă din stâncă, trupa a fost nevoită să descarce temporar bagajele cailor:
„Jos, în fundul râpei, un izvor care se varsă în Lotărița; de aci poteca reapărea, urcând din nou pe coasta stâncoasă a muntelui, formată mai mult în trepte, apoi scoboară într’o mică poiană la capul izvorului. De aci urca, foarte drept, pe vârful «Urdele», unde stânca a fost spartă în două pentru a face loc potecii, care, pe o distanță de 50 m, era așa de îngustă, încât a trebuit a se descărca cutiile, căci abia era loc ca să treacă calul singur”, nota autorul relatării.
Comandantul remarca uimit abilitatea animalelor de a evalua fiecare pas printre pietrele mobile, căutându-și stabilitatea și evitând prăbușirea în gol. În plină lună august, militarii au fost întâmpinați de zăpadă înaintea asaltului final pe Urdele:
„Caii aveau nevoie a răsufla, oamenii a se odihni, precum și pentru a lua măsuri înainte de a ne angaja în periculosul urcuș al Urdelor. Aci am dat peste zăpadă. Camaradul nostru, căpitan Năstase, ne scrisese din București pe 40 grade căldură, pe când aci soldații se frecau cu zăpadă. După haltă, bateria s’a angajat pe urcușul Urdelor; eu, ajungând în vârf, m’am oprit spre a privi cum urcau caii și am fost entuziasmat, căci caii au urcat dumnezeiește. Ajunși pe culmea muntelui, am oprit bateria spre a odihni. Țăranii îmi spuneau: «Of, dle căpitan, minunați cai aveți!» Niște ciobani de la stânele din apropiere alergaseră și se vedea pe fețele lor mirarea; își spuneau: «Ce-o fi minunăția asta?» Cred și eu că aveau de ce să fie mirați”, scria comandantul.
Mobilizarea anilor ’30 și inaugurarea regală
Modernizarea traseului a început abia în perioada interbelică. Ziarul „Gorjanul” scria în anii ’30 despre degradarea severă a vechilor poteci:
„În ziua de 4 august s-a început refacerea drumului care leagă regiunea Novacilor de județul Sibiu, peste munți, drum construit înainte de război, dar care, din lipsa de îngrijire, s-a ruinat cu desăvârșire. Din cei 50 km cât e lungimea acestui drum, abia o mică porțiune se mai menține într-o stare relativ bună; restul aproape că nici nu se mai cunoaște pe unde a fost trasat. Și totuși, acest drum constituie o arteră pe care se pot scurge toate bogățiile munților noștri din acea parte, el trecând pe la Cerbul, Rânca, Păpușa, până la Lotru și de aici până la râul Frumoasa, unde se întâlnește cu drumurile Sibiului și ale Albei”, nota ziarul „Gorjanul”.
Pentru reconstrucția căii de acces dintre Novaci și Lotru au lucrat zilnic sute de localnici, asistați de un batalion de pionieri din Aiud. Șoseaua devenea drum național, fiind gândită să sprijine stațiunea Rânca, aflată la debut.
„La Rânca este în curs de înființare o stațiune climatică și este aproape terminat un hotel cu instalațiuni de apă curgătoare în camere, din fondurile Oficiului Național de Turism. Condiția principală de dezvoltare a acestei stațiuni este un drum cât mai accesibil. Desigur că, pentru a ajunge la 1.500 m înălțime, după circa 17 km de drum, plecând din Novaci, este necesar un efort serios pentru automobile. Acestei porțiuni de drum, care a fost în multe puncte complet distrusă de torenți, i s-a dat în ultimii trei ani o atenție deosebită, făcându-se terasamente din nou, ziduri de sprijin și împietruindu-se, așa încât s-a ajuns a se circula în condițiuni mulțumitoare”, afirma în 1938 inginerul Valeriu Marinescu, șeful serviciului tehnic județean Gorj.
În vara aceluiași an, drumul a fost inaugurat de regele Carol al II-lea împreună cu fiul său, viitorul suveran Mihai I, cei doi parcurgând traseul cu mașina între Săliște și Novaci. Tot atunci a fost inaugurată și cabana de la Rânca.
Chiar și după amenajările din epocă, drumul neasfaltat a rămas o provocare aspră. În revista „Vremea” (1936), publicistul C. Donescu nota:
„Cotește nesfârșit și la fiecare pas se izbește de marginea unui gol fără fund. Ultimul vârf se ivește blând și prietenos, dar un nor gros îl înfășoară cu totul. Așezat de-a curmezișul șoselei, norul te-ar face să pierzi linia drumului. Vârful muntelui n-a putut fi însă întunecat. Are 2.150 de metri înălțime. Numai îndrăzneala de a fi voit să croiești un drum peste această înălțime te umple de admirație. Și te face să uiți toate imperfecțiunile unei șosele ce începe să se ruineze înainte de a fi fost terminată”, scria publicistul C. Donescu în „Vremea” (1936).
Publicistul Ilie Mânițiu consemna în 1947 rolul vital pe care noua șosea îl căpătase pentru localitățile din zonă:
„Drumul Regelui, care amintește prin frumusețea și îndrăzneala sa de șoselele alpine elvețiene, construit în 1927, pe urmele vechiului drum strategic austro-ungar care pornește din Săliște și face legătura cu Novacii Gorjului, e artera principală prin care Poiana Sibiului se leagă de restul țării. Până în 1927, Poiana se servea aproape numai de drumul care face legătura cu Miercurea, cu nenumărate serpentine, abrupt uneori și pe care azi suie în popasuri dese căruțele cu cai albi ale poienarilor, încărcate din târgul Miercurii”, arăta publicistul Ilie Mânițiu, în 1947.
Atracțiile din jurul „Drumului Regelui”
Asfaltul a acoperit integral Transalpina abia la finele anilor 2000, însă lucrările de modernizare nu sunt finalizate pe toate sectoarele. Cu toate că rămâne practicabilă doar câteva luni în fiecare an, șoseaua continuă să fie un magnet pentru călători.
Aceasta oferă acces nu doar către stațiunile Rânca, Vidra și Șureanu sau lacurile Vidra și Oașa, ci și către amenajările hidroenergetice de pe valea Sebeșului și siturile istorice de pe culmile Masivului Șureanu. Printre acestea se numără cele trei castre romane de marș descoperite pe culmea Comărnicel, precum și fortificația temporară amplasată în șaua dintre Vârful lui Pătru (2.133 metri) și Vârful Aușel (2.009 metri).
Explorează subiectele:
