Zece persoane, găsite vinovate în Grecia de incendiul de vegetație din 2018 soldat cu peste 100 de morți

O curte de apel din Grecia a găsit zece persoane vinovate de infracţiuni minore în cazul incendiului de vegetaţie din 2018 în care au murit 104 persoane, o decizie ce a nemulţumit profund rudele victimelor celui mai grav dezastru de acest fel din istoria recentă a ţării.

104 persoane și-au pierdut viața în incendiul de vegetație din 2018 FOTO EPA-EFE

104 persoane și-au pierdut viața în incendiul de vegetație din 2018 FOTO EPA-EFE

Curtea de apel a menţinut verdictul dat anul trecut de o instanţă inferioară, însă a condamnat încă patru persoane pentru diferite infracţiuni, inclusiv omor prin imprudenţă. Numărul total al persoanelor condamnate ajunge astfel la zece, printre care foşti responsabili din serviciul de pompieri şi un bărbat acuzat de incendiere, au indicat surse din justiţie, potrivit Agerpres .

Unsprezece persoane, printre care guvernatori regionali, au fost achitate.

Pedepsele vor fi anunţate miercuri. Pedeapsa pentru infracţiuni minore poate fi închisoare cu suspendare sau închisoare cu alternativa plăţii unei amenzi.

Incendiul care a devastat oraşul de coastă Mati , situat de 27 km este de Atena, în iulie 2018 a ucis 104 persoane şi a rănit alte zeci. Majoritatea celor care şi-au pierdut viaţa au fost prinşi într-un labirint de străzi împădurite în timp ce încercau să fugă cu automobilele.

"Un astfel de dezastru îngrozitor, atât de prost gestionat, şi este tratat ca o infracţiune minoră. Este mult prea indulgent. Este trist", a declarat Alexandros Papasteriopoulos, un avocat care a reprezentat rude ale victimelor.

În timpul procesului, supravieţuitori şi rude au lansat baloane negre şi au ţinut în mâini trandafiri albi în memoria celor decedaţi. Ei au strigat 'ruşine!' după anunţarea verdictului.

Catastrofa a aruncat o umbră asupra guvernului Syriza (de stânga) de atunci, supravieţuitorii acuzând autorităţile că au ratat operaţiunile de salvare. Autorităţile au respins acuzaţiile, spunând că, din cauza vântului care sufla neregulat şi alimenta flăcările, nu a fost timp pentru o acţiune coordonată.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă