Zeci de locuitori din Cluj-Napoca au reclamat nivelul ridicat de zgomot creat noaptea de concertele Untold

Zeci de persoane au făcut reclamații la Primăria Cluj-Napoca, în primele două zile ale festivalului Untold, împotriva nivelului ridicat de zgomot pe care concertele îl determină în oraș, conform municipalității.

Cele mai afectate sunt două cartiere care se află în proximitatea arealului de 230.000 de metri pătrați în care se desfășoară festivalul și care cuprinde zona Parcului Central, a stadionului Cluj Arena și a Sălii Polivalente. În aceste arii organizatorii Untold au montat zece scene.

Potrivit reprezentanților Primăriei Cluj-Napoca, la numărul primarului și la dispeceratul Poliției Locale au fost înregistrate zeci de reclamații în primele două zile ale evenimentului muzical.

'Au fost sesizări din partea unor persoane care locuiesc în zona stadionului Cluj Arena și Parcului Central, unde se desfășoară festivalul, sau în cartierul Grigorescu, situat în vecinătate, dar și din cartierele Zorilor și Gheorgheni, care se află la mare distanță de locul de desfășurare a festivalului', au spus reprezentanții primăriei.

Persoanele au reclamat nivelul crescut de zgomot, mai ales pe timpul nopții, când au loc concertele, care țin până la 5,00-6,00 dimineața.

De asemenea, unele persoane s-au plâns de faptul că în toiul nopții au fost trezite de bubuituri provenite de la focurile de artificii, în ambele zile de festival.

O parte dintre locuitorii orașului aleg și metode neoficiale pentru a-și exprima dezaprobarea față de organizarea festivalului în central orașului, pe diferite site-uri sau pe facebook.

"Nu mi se pare corect ca un întreg oraș să nu se poată odihni timp de patru nopți din cauza 'muzicii' date la maxim la festivalul Untold. Pentru mine este simplu: pe durata 'festivalului' plec din Cluj-Napoca, dar ce fac bolnavii internați în spitalele și clinicile din oraș?", spune un cetățean, pe un astfel de site.

Alături de disconfortul creat de zgomotul puternic, o parte a locuitorilor orașului mai ridică și problema închiderii pentru cetățenii care nu participă la festival a zonei care cuprinde stadionul Cluj Arena și Parcul Central, pe perioada evenimentului.

O petiție în acest sens a fost lansată în urmă cu câteva zile, prin care se cere mutarea din central orașului a festivalului Untold, pe modelul Electric Castle, care se desfășoară în luna iulie, în comuna clujeană Bonțida, în jurul ruinelor unui fost castel, numit în urmă cu 200 de ani Versailles-ul Transilvaniei.

Potrivit organizatorilor festivalului, în 3 august, care a fost prima zi a evenimentului, au participat peste 76.000 de persoane, iar vineri, peste 82.000.

În cursul celei de a treia zi a festivalului, sâmbătă, principalul concert va avea loc la ora 3,00, când pe scenă va urca Armin van Buuren. El s-a numărat printre principalii artiști din line-up-ul Untold la fiecare dintre cele trei ediții. Festivalul Untold are loc între 3 și 6 august.

AGERPRES/(A, AS — autor: Elena Stanciu; editor: Nona Jalbă, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Părinții primarului Negoiță au dat 2,8 milioane de euro pe o vilă în Italia în Civitavecchia cu 23 de camere și un restaurant pe plajă

2 Pericolul unei revolte la Moscova a apropiaților lui Serghei Șoigu. Presa rusă: Kremlinul blochează internetul în centrul capitalei ruse

3 DOCUMENTE Miza e protejarea lui Voineag / Conflict major între CSM-Secția pentru procurori și Inspecția Judiciară din cauza documentarului Recorder

4 Forțele Aeriene ale Ucrainei confirmă pierderea colonelului Oleksandr Dovgach, comandant al Brigăzii 39 Aviație Tactică

5 Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Putin ar fi fugit din Rusia. Vladislav Surkov este arhitectul „Lumii Ruse”