Ziua Academiei Române, sărbătorită pe 4 aprilie, prin vernisarea expoziţiei „Constantin Brâncoveanu“

Ziua Academiei Române, sărbătorită pe 4 aprilie, prin vernisarea expoziţiei „Constantin Brâncoveanu“

Evenimentul de deschidere a expoziţiei "Constantin Brâncoveanu - Documente din colecţiile Bibliotecii Academiei Române" va fi însoţit de lansarea unui album de documente istorice, cu acelaşi titlu.

Iniţiativa publicării acestui volum aparţine Bibliotecii Academiei Române şi Mitropoliei Olteniei, ca un omagiu adus personalităţii marelui domnitor Constantin Brâncoveanu de la al cărui martiriu se împlinesc în 2014 trei sute de ani.

Ca apărător al ortodoxiei, Brâncoveanu a ctitorit biserici şi mănăstiri, ca iubitor al artelor a încurajat construirea de palate şi alte aşezăminte într-un nou stil arhitectural, a susţinut financiar învăţământul, construcţia de şcoli şi tipărirea cărţilor. Epoca sa a însemnat o epocă de progres şi de pace.

Deschiderea expoziţiei în ziua de 4 aprilie, Ziua Academiei Române şi a porţilor deschise, subliniază dorinţa înaltului for academic de a contribui la edificarea şi evoluţia continuă a memoriei publice, precum şi la valorificarea patrimoniului cultural-istoric românesc, se spune pe site-ul Academiei.

Expoziţia, organizată de Serviciul de Manuscrise-Carte rară al Bibliotecii Academiei Române, va fi deschisă în perioada 4 - 12 aprilie, între orele 10.00 şi 18.00.

Academia Română este cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, care reuneşte personalităţi marcante din ţară şi din străinătate din toate domeniile ştiinţei, artei şi literaturii.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 În două sate din România prețurile caselor sunt mai mari decât în București sau Corbeanca

3 Ce știe? / Surprinzătoarea declarație a lui Rareș Bogdan despre Cozmin Gușă și George Simion

4 Scârbit, Andrei Caramitru reacționează la atacurile aberante ale useriștilor după ce a îndrăznit să-l critice pe „Mesia neprihănitul”

5 „Ar fi primul val al ofensivei”