Bucureştiul, campion la construcţia de mall-uri. Care sunt cele mai mari centre comerciale în construcţie în Capitală - FOTO

Bucureştiul, campion la construcţia de mall-uri. Care sunt cele mai mari centre comerciale în construcţie în Capitală - FOTO

Bucureşti, Kiev şi Sofia sunt singurele capitale din Europa Centrală şi de Est unde dezvoltatorii au în construcţie centre comerciale totalizând peste 100.000 de metri pătraţi, reiese dintr-un studiu realizat de CBRE la nivel mondial.

Bucureştiul, într-un top global al oraşelor în care se construiesc peste 100.000 mp de mall-uri. Care sunt cele mai mari centre comerciale în construcţie în Capitală

Bucureştiul se află pe locul 45 din cele 54 de oraşe din lume în care se află în construcţie centre comerciale care cumulează peste 100.000 de metri pătraţi, reiese din datele transmise de CBRE România.

În prezent, în Bucureşti cele mai mari centre comerciale în construcţie sunt Mega Mall (75.000 de metri pătraţi) şi Parklake (70.000 de metri pătraţi).

Mai mult, la nivelul întregii pieţe locale se află în construcţie peste 267.000 metri pătraţi de spaţii comerciale care urmează să fie livraţi în perioada 2014-2016 în oraşe precum Bucureşti, Braşov şi Târgu Jiu.

Datele CBRE arată că la nivel mondial peste 39 milioane de metri pătraţi de centre comerciale se află în construcţie, în creştere cu 3 milioane de metri pătraţi faţă de 2012.

Peste jumătate din aceste spaţii sunt localizate în China. Oraşul Shanghai ocupă prima poziţie, cu 3,3 milioane de metri pătraţi de spaţiu în construcţie, mai mult faţă de suprafaţa totală combinată din 86 de oraşe europene, excluzând oraşele din Rusia şi Turcia. După Shanghai, pe locul 2 se află Chengdu cu 3,2 milioane, urmat de alte două oraşe din China (Shenzhen şi Tianjin).

Celelalte oraşe din top 10 sunt Istanbul, Wuhan, Moscova, Beijing, Nanjing şi Guangzhou.

În Europa, dezvoltările din oraşele din Rusia şi Turcia continuă să domine la nivel de spaţiu comercial în construcţie. Cea mai activă piaţă din Europa este Istanbul cu 27 de centre (1,9 milioane mp)în dezvoltare. Ca în multe alte pieţe, majoritatea acestor spaţii se află în zonele periferice, departe de centrul oraşului.

Moscova conduce în topul dezvoltărilor din Rusia, cu 1,5 milioane mp de spaţii în construcţie, care urmează să fie livraţi în următorii trei ani. Alte oraşe din Rusia, precum Sankt Petersburg, Ekaterinburg, Samara şi Novosibirsk, au un volum de spaţiu comercial în construcţie substanţial, de peste 2,6 milioane mp.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…