Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Ioan Popa cumpără două unităţi de producţie de carne de pui şi duce Transavia spre 300 milioane euro

Transavia, cel mai mare producător de carne de pasăre din România, ar putea încheia în octombrie achiziţia a două unităţi de producţie, în urma căreia producţia şi afacerile companiei vor creşte cu 70-80% în următorii 3 ani, estimările pentru 2014 fiind de plus 8-12% la afaceri şi de 50% la profit.

"Suntem în discuţii de o jumătate de an pentru două unităţi de producţie de carne de pasăre. S-ar putea să încheiem chiar luna aceasta. Suntem în tratative avansate, în proporţie de 80-90%. Am rămas la faza ca fiecare să-şi armonizeze partea de documente, în aşa fel încât într-o lună, maxim două, să realizăm tranzacţia", a declarat pentru MEDIAFAX Ioan Popa, directorul general şi proprietarul grupului Transavia.

El nu a dorit să dezvăluie numele unităţilor de producţie sau valoarea tranzacţiilor şi precizează că obiectul achiziţiilor este reprezentat în principal de active, dar ar putea păstra şi din angajaţi, dacă se vor adapta regulilor companiei. Transavia va ajunge după cele două achiziţii la 2.200 - 2.300 de angajaţi, de la 1.600 în prezent. Venitul mediu al unui angajat Transavia este de 3.300 lei, incluzând salariul, transportul, tichete de masă, produse şi o masă pe zi.

Aceste achiziţii fac parte din planul proprietarului Transavia de a ajunge la o producţie de 100.000 de tone de carne pe an.

Ioan Popa a declarat că în urmă cu 23 de ani, când a pornit afacerea, producea într-un an cât acum în patru ore. În prezent, Transavia are o capacitate de producţie de peste 55.000 tone de carne pe an.

Ultima achiziţie a Transavia a avut loc în 2007, când a cumpărat Avicola Braşov, unitate care reprezintă 34% din producţia totală a companiei.

În ceea ce priveşte viitorul după creşterea capacităţii de producţie, Ioan Popa spune că are mai multe planuri şi nu exclude o creştere a exporturilor.

"Nu excludem niciun fel de piaţă, avem mai multe planuri", a arătat Ioan Popa.

De altfel, producătorul a început să exporte în acest an carne proaspătă în Bulgaria, Grecia şi Croaţia. Compania mai efectuează livrări în Marea Britanie, Spania şi Franţa. Exporturile reprezintă circa 15% din afacerile companiei.

"Am fi vrut şi în Ungaria, dar acolo sunt reguli prin care lanţurile de magazine trebuie să vândă într-o anumită proporţie doar produse locale", a spus proprietarul Transavia.

În ceea ce priveşte obiectivele pe care compania şi le-a propus pentru 2014, Ioan Popa arată că au fost atinse şi chiar depăşite.

"În primele nouă luni am avut un rezultat financiar excepţional, ne-am depăşit şi cifra de afaceri pe care am targetat-o, am avut un salt spectaculos la profit, ne-am atins şi obiectivul, încă din vară, de acoperire a creditelor pe care le aveam şi sper să ne atingem şi obiectivele vizavi de achiziţii până la sfârşitul anului", a afirmat Ioan Popa.

Estimările pentru sfârşitul anului sunt un plus de 8-12% la cifra de afaceri şi minim 50% la profitul brut. Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a fost de 135 milioane euro, iar profitul brut de 12,5 milioane euro. Astfel, Transavia va încheia anul în curs cu afaceri de peste 150 milioane euro şi un câştig brut de aproape 19 milioane euro.

Compania a investit în primele nouă luni 12 milioane de euro şi ar putea ajunge la 14-15 milioane euro până la finalul anului, aproape dublu faţă de nivelul anunţat la începutul anului, de 8 milioane euro, fondurile fiind alocate pentru îndeplinirea strategiei companiei pentru următorii trei ani.

"Investiţiile au fost realizate în dezvoltare, pe mai multe paliere. Am făcut investiţii în vederea strategiilor de viitor, pentru că am anunţat că dorim în următorii trei ani să avem o creştere semnificativă, de 70-80%, faţă de acum", a explicat Ioan Popa.

În 2015, planul de investiţii va depinde de finalizare achiziţiei celor două unităţi de producţie.

Transavia deţine 15 ferme de creştere a puilor de carne, două ferme de reproducţie şi două staţii de incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, două abatoare de industrializare a cărnii şi o fabrică de procesare a cărnii, precum şi ferme vegetale cu o suprafaţă totală de 10.000 de hectare.

"Anul ăsta am mai făcut două ferme vegetale, una în Alba şi una în Cluj. (...) Am reuşit să ne asigurăm în totalitate cantitatea de cereale care ne trebuie anul viitor, la dimensiunile care le avem acum", a menţionat proprietarul Transavia.

În ceea ce priveşte cultivarea de soia, proiectul este în expectativă, pentru că nu funcţionează în zona în care Transavia deţine terenuri.

"Rămânem sub rezerva că putem să achiziţionăm terenuri într-o zonă pretabilă pentru cultura de soia", a spus Ioan Popa.

Circa 80% din producţia Transavia este vândută prin marile reţele de magazine, iar către retaileri mici vinde doar cu plata pe loc, ca să nu aibă probleme cu recuperatul banilor.

Transavia nu produce mărci private pentru retaileri şi nici nu intenţionează, drept pentru care producătorul nu este prezent în unele lanţuri de magazine, precum Lidl şi Mega Image.

Întrebat în ce condiţii ar vinde afacerea, Ioan Popa spune că nu vrea să vândă.

"Nu vând în nicio condiţie, poate doar dacă n-aş mai putea să muncesc. N-am nicio motivaţie să vând. Dacă acum mi-ar da cineva o sumă pe firmă nu ştiu ce să fac cu banii dacă nu vreau să muncesc, şi ca să o vând să fac altceva este o utopie. Oferte am primit, dar nu ne interesează", a arătat şeful Transavia.

De asemenea, va păstra toată activitatea integrată, pentru că fiecare verigă aduce un profit.

Referitor la piaţa de carne de pui, Ioan Popa spune că a fost dificilă şi în stagnare în acest an.

"Din 2009, de când a crescut TVA-ul la 24%, din datele noastre la sfârşitul anului trecut era o scădere de 20% la consumul de carne de pasăre. 2009 a fost un an de vârf de creştere. Anul ăsta preţurile au stagnat, iar în a doua parte a anului există o mare presiune pe scăderea preţurilor, care se suprapune şi pe criza din Ucraina şi faptul că multă carne care mergea în Rusia ajunge şi la noi. Asistăm la un fenomen relativ nou, se fac foarte multe importuri de carne de pui din UE de către firme care se află în insolvenţă şi care nu mai plătesc nimic la buget. Aduc carnea în România fără taxe vamale, o vând cu TVA la comercianţi, dar pentru că sunt în insolvenţă nu mai plătesc nimic statului", explică el.

Popa spune că ar benefică o scădere a TVA la carne atât pentru consumator, cât şi pentru producători şi pentru stat.

"Consumatorul va consuma mai mult pentru că preţul va fi mai mic, producătorul va produce mai uşor pentru că vinde mai uşor şi statul va colecta mai mulţi bani la buget. În sectorul de panificaţie eu am spus din capul locului că nu a fost cel mai bun sector pe care l-au ales pentru reducerea TVA, pentru că foarte multă pâine se produce în brutării mici pe care nu le-au interesat subiectul TVA nici când a fost 24% şi nici când este 9%, pentru că ei oricum lucrează la negru", a mai arătat Popa.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 SURSE PSD scade în continuare în sondaje! Însă încep surprizele!

2 HOPA! Codrinel s-a cam căcat pe el! „Să ne ia dracu pe toți”

3 ALERTĂ Bătăușii belgianului care promovează România de 23 de ani au fost ARESTAȚI! Amănunte ȘOCANTE

4 ALERTĂ Un nou TUN marca PSD? Avertismentul lui Rareș Bogdan

5 Liviu Avram, premoniție SUMBRĂ pentru PSD: Năpasta chiar vine când o chemi

recomandări

Te ia DNA: Mircea Dușa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Fotografii nepublicate din arhiva National Geographic