Vâlcov: Vineri vom avea bugetul definitivat

Vâlcov: Vineri vom avea bugetul definitivat

Proiectul de buget pe 2015 va fi finalizat până vineri și va intra în dezbaterea Parlamentului după 10 decembrie, a anunțat luni ministrul delegat Darius Vâlcov.

"Vineri vom avea bugetul definitivat. Va fi liber până marți, când vin Comisia Europeană și FMI. De pe 2 până pe 10 vom pune în dezbatere acest buget și, probabil, pe 10 decembrie, când va pleca Comisia, vom intra cu el în Parlament și în dezbatere. Mi-aș dori foarte mult ca până la finalul sesiunii să îl finalizăm, adică undeva pe 19 decembrie cred că ne-am putea încadra cu aprobarea bugetului", a declarat ministrul delegat pentru Buget la Parlament, precizând că este sigur că parlamentarii opoziției vor vota documentul.

Darius Vâlcov a adăugat că prioritare vor fi investițiile din fonduri europene și că se iau în calcul unele măsuri suplimentare de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea TVA.

"Ne gândim la unele măsuri suplimentare de relaxare fiscală, dar până vineri nu le pot spune. Premierul le va comunica. Putem să ne gândim inclusiv la reducerea TVA. (...) În urma negocierilor și discuțiilor pe care le vom avea cu FMI, e posibil la anumite produse, dar e posibil să ne gândim și la general", a mai spus ministrul delegat pentru Buget.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…