Cum și cine guvernează România




Cum și cine guvernează România

Suntem în momentul în care ar trebui să ne punem (și) aceste două întrebări:

Cine și cum a guvernat până în acest moment țara? și

Cine și cum urmează să guverneze din 17 noiembrie înainte?

Oare, pentru a guverna o țară, a face să existe și să meargă o economie, a crea structuri statale stabile, sigure, eficiente pentru a putea corela socialul cu întregul mecanism statal, pentru a crea o societate românească viabilă din toate punctele de vedere și a o racorda perfect la Europa și celelalte părți ale lumii, ce trebuie să știi ca om care face politica și este președintele României?

Timp de un sfert de veac, am avut trei președinți aleși prin vot democratic prin voința românilor.

Ion Iliescu a fost un președinte al doctrinei și al transferului de putere și regim.

Ion Iliescu nu a putut să guverneze România în mod democratic pentru simplul fapt că întrega lui structură mentală politică, profilul lui personal de om crescut și copt în vatra utopiei comuniste nu i-au permis să vadă mai departe de doctrina de partid, de vârful nasului de băiat simplu de muncitor cu ambiții proletare și de ochelarii de cal pe care Vladimir Ilici i-a creat pentru un popor de colhoznici și mujici și pe care făcătorii de războaie mondiale i-au montat și pe fața celor rămași dincolo de cortina trasă între o lume de coșmar și una de vise.

Cu o ștafetă rapidă, am ajuns și în momentul alegerii celui de al doilea președinte al românilor, Emil Constantinescu.

După aproape două mandate iliesciene regurgitate cu un râgâit prelung de către o clasă politică înmugurită în vatra bătrânului guru comunist, profund acrită și agasată de pretențiile acestui zeu cu chip roșu, închis în turnul doctrinelor și bine păzit de mineriade și secrete sacrosante securist-represive, a fost nevoie de o gură de apă și de un oftat prelung care s-au materializat într-un președinte al boemei intelectuale a României.

Emil Constantinescu a fost paravanul perfect și consolarea ideală a celor care au fost folosiți și mai apoi trădați și omorâți în timpul loviturii de stat din 89- intelectualii țării.

Domnul profesor universitar, omul fără ambiții politice și fără habar de ceea ce i se întâmplă, a fost smuls din visul boem al „stelei fără nume” și, asemenea profesorului Miroiu, și-a trăit marele amor cu România într-un mandat agonizant de plat și lipsit de o față corectă, reală a lumii care clocotea în spatele lui și a pozei pătată de cerneala veninoasă a celor care au așteptat schimbarea. Iar aceasta a venit sub forma unui alte așteptări ratate timp de 5 ani.

Așa cum a venit, așa a și plecat acest președinte ineexistent pentru o Românie care își căuta identitatea și drumul spre democrație.

Și, uite așa, a apărut Traian Băsescu.

La ceas de noapte târzie, într-un moment în care Ion Iliescu își trăia eternul coșmar al propriului eșec în fața haitei pe care a creat-o și căreia i-a dat puteri absolute prin lipsa de putere reală pe care el însuși a demonstrat-o acut, a fost chemat și ales Traian Băsescu pentru a stăpâni peste români.

Pentru că alegerea bătrânului guru a fost mulată perfect pe mantra românilor care și-au ales și își aleg politicul și președintele de 25 de ani încoace pe principiul: „între două rele, aleg răul cel mai mic!”.

Între un Adrian Năstase, care atinsese apogeul aroganței asemenea lui Faust în fața lui Lucifer, și Traian Băsescu, un drac mai mic și mai puțin puternic în acel moment sau cel puțin incapabil să facă din munca de o viață a bătrânului creier roșu al politicii post-decembriste un munte de ruine peste noapte, a fost preferat răul mai mic.

Traian Băsescu a devenit al treilea și primul președinte „democrat” al românilor.

Dupa 15 ani de drum sisifian, românii au reușit, în final, să ducă bolovanul minciunii și al iluziei până în vârf.

Traian Băsescu a fost ales cu pasiune și nădejde, cu toată forța naivității pe care numai noi românii o putem avea și retrăi în fața poveștii cu Făt-Frumos și Muma Pădurii.

Traian Băsescu nu este și nu a fost vreodată nici măcar 0.0001% mai democrat și mai român decât a fost vreodată Ion Iliescu sau Emil Constantinescu.

Nu. Traian Băsescu a fost doar românul care este român până în prăsele, care bea până face pe el, este curvar și rău de gură, căruia alcoolul îi dă emfaze și efuziuni ce îi storc lacrimi de bețivan și care își aduce aminte de prietenul lui Stolo aflat la mare anaghie și nevoie.

Traian Băsescu a fost, este și va rămâne în istoria României post-decembriste eroul multora dintre românii neaoși ai acestui neam.

Traian Băsescu a fost iubit și urât în aceeași măsură în care a fost și ales și respins și în același fel în care, în final, va ieși triumfal pe ușa din dos a Cotrocenilor, așa cum a și intrat acum 10 ani, lăsând în urmă o scenă politică de un ridicol la fel de grotesc ca și obsesia sa amoroasă pentru o damă blondă, pasiunea pentru nunțile și petrecerile țigănești și pofta nebună de a manipula și a-și bate joc de un neam de fraieri care l-au votat și l-au ales în două rânduri.

Traian Băsescu ne-a ciuruit.

Iar pe post de plasture sau petic de vulcanizare l-a folosit pe Victor Ponta- singura ființă cu aere politice capabilă să joace rolul de prezervativ și de prostituată pentru o clasă politică îmbolnăvită iremediabil de sifilisul băsescian.

Victor Ponta s-a auto-numit deja președintele românilor și, așa cum a fost învățat de către toți dascălii care i-au schimbat scutecele politice și l-au ajutat să meargă copăcel în picioare până la scaunul de președinte de partid și cel de prim-ministru, se joacă de-a președintele în toate felurile posibile de dimineața până seara și de 2 ani încoace.

Victor Ponta reprezintă produsul complet al doctrinei iliesciene atinsă de sindromul Landon-Down.

Victor Ponta urmează neabătut, deși gângav și imbecil, linia firească a marelui său înaintaș și bunic pe linie politică, creând un aparat de stat și de partid ale cărui cadre sunt susținute cu o râvnă diabolică de către „greii roșii”, gen Liviu Dragnea, Gabriel Oprea și alți tovarăși și ciraci de joacă și combinații politice.

Victor Ponta nu are habar nici cât este ceasul la București, însă cei care îi animă ființa îngreunată de kilograme și de retardul emoțional de netăgăduit reglează pentru Victoraș și ceasul, și formula guvernamentală, tot, dar absolut tot ceea ce îi este necesar copilului cretin al social-democraților pentru a se simți un adevărat președinte.

Însă...

În peisajul balamucului politic dâmbovițean, a apărut un corp străin și care amenință să embolizeze final cordul mutantului neo-comunist al țării.

Klaus Iohannis.

El pare a fi acel vaccin antirabic care ar putea să ne scape de turbarea roșie ce ne-a furat 25 de ani din viață și a adus România în pragul colapsului final.

El pare- dar oare și este?- acel antidot providențial pentru România și români în fața iminenței pericolului turbării roșii care ar putea cuprinde întreaga țară peste o săptămână dacă balanța voinței unora dintre noi va înclina spre Victor Ponta.

Klaus Iohannis nu are prea multe de spus. El dă de înțeles doar că ceea ce trebuie și ne trebuie nouă și țării în acest moment este acest tratament de șoc care să ne scoată din colaps și să ne așeze pe drumul real al democrației și al decenței. Să fie adevărat sau doar ceea ce vrem să auzim noi?

Klaus Iohannis nu râde, nu vorbește, nu analizează și nu parafează.

Klaus Iohannis vs. Victor Ponta peste o săptămână.

Și, acum, ne întrebăm: oare Klaus Iohannis poate reprezenta pentru prima dată pentru noi, românii, binele adevărat în fața răului absolut?

Oare, pentru prima dată după 25 de ani, vom arunca la lada de gunoi a istoriei drobul de sare care ne-a stat deasupra capului și ne-a făcut mereu să alegem răul cel mai mic dintre celelalte, făcându-ne incapabili să aruncăm drobul sau să ne mutăm de sub imperiul fricii față de el?

Tot ceea ce se poate spune în acest moment este că, dacă am opta pentru Klaus Iohannis, am putea spune începând cu 17 noiembrie că măcar am încercat și altceva, pentru că oricum nu am fi avut altceva de ales.

Astfel, ajungem de unde am plecat. Dintre două rele sau dintre un rău știut și unul care ar putea să poarte masca germană a corectitudinii și verticalității, am putea alege de data asta o mască mai puțin hidoasă și mai apropiată de ceea ce ar fi trebuit să fie demult democrația și statul de drept pentru români și România.

Vom vedea….pe pielea noastră…evident.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro