Cardinalul Etchegaray a căzut și și-a fracturat femurul în timp ce încerca să-l salute pe papa Francisc

Cardinalul francez Roger Etchegaray, 93 de ani, și-a pierdut echilibrul și și-a fracturat femurul stâng în timp ce încerca să-l salute pe papa Francisc după slujba de duminică dimineața la catedrala San Pietro, a anunțat Vaticanul citat de AFP.

După slujba de încheiere a Sinodului, cardinalul, pensionat originar din Olanda, se afla în grupul compact de cardinali când papa a trecut printre ei pentru a-i saluta. Cardinalul Etchegaray s-a dezechilibrat, a căzut și și-a rupt piciorul.

Bătrânul cardinal, om al misiunilor dificile al fostului papă Ioan Paul al II-lea în Irak, Rwanda sau Vietnam și personalitate foarte respectată în Curie, a fost transferat la spitalul Gemelli unde urma să fie operat.

Papa Francisc i-a făcut o vizită seară, întreținându-se "foarte cordial" cu el și "dându-i binecuvântarea sa". Cardinalul francez i-a mulțumit papei pentru a că a prezidat Sinodul care s-a încheiat duminică. AGERPRES


populare
astăzi

1 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

2 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

3 De la colaps la renaștere / destinul zbuciumat al caprelor negre din Carpați

4 Oaia la groapă și ciorba de bureți: rețetele arhaice ale Carpaților

5 VIDEO Jocul din spatele căderii guvernului Bolojan: miza gazelor și conexiunea americană