Corina Crețu: România a reușit să evite dezangajarea a aproape 750 de milioane de euro, prin deciziile Comisiei Juncker

Corina Crețu: România a reușit să evite dezangajarea a aproape 750 de milioane de euro, prin deciziile Comisiei Juncker

România a reușit să evite dezangajarea a aproape 750 de milioane de euro, prin deciziile Comisiei Juncker, doar prin acceptarea finanțării retrospective a unor proiecte, a declarat miercuri comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat stadiul implementării programelor operaționale 2007 — 2013, adoptarea noilor programe operaționale 2014 — 2020, stadiul îndeplinirii condiționalităților ex-ante, instrumentele financiare, finanțarea retrospectivă și fazarea proiectelor, precum și impactul grupului special de lucru pentru o mai bună implementare.

Aceasta a subliniat că, până în prezent, prin deciziile Comisiei Juncker, a fost evitată dezangajarea a aproape 750 de milioane de euro doar prin acceptarea finanțării retrospective a proiectelor Centurii ocolitoare din jurul Constanței, a autostrăzii Timișoara, a autostrăzii Cernavodă — Constanța și a drumurilor naționale DN 56, DN 66, DN 76.

"De asemenea, am sprijinit dezvoltarea capacității administrative prin acceptarea rambursării salariilor personalului care gestionează fonduri europene, inclusiv pentru anul 2014, sub condiția aplicării criteriilor de performanță în activitate",
a arătat comisarul.

Totodată, Corina Crețu a subliniat necesitatea continuării eforturilor de absorbție din partea autorităților române. "Atât eu, cât și serviciile mele, facem tot ceea ce ține de noi pentru a ajuta România să investească o parte cât mai mare din fondurile aferente perioadei 2007 — 2013, dar eforturilor noastre trebuie ca autoritățile de la București să le răspundă cu aceeași hotărâre și cu soluții eficiente de ameliorare a sistemului de gestionare a fondurilor europene", a mai spus comisarul european pentru politici regionale. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ PSD încearcă să „betoneze” sinecurile „păsărelelor” de partid?

2 Uite unul dintre motivele pentru care PSD se prăbușește în sondaje!

3 Încă o dovadă că lucrurile au luat-o razna în Ro / Conducerea CEC, răsfățată cu salarii imense de până la 27.000 de euro lunar!

4 În premieră, PSD pierde controlul CCR după 33 de ani

5 La 52 de ani, Sofia Vergara pozează topless în Ibiza și i-a sucit mințile unui cuceritor din sportul mondial