Liderul grupării Statul Islamic, grav rănit într-un raid aerian

Liderul grupării radicale jihadiste Statul Islamic (SI), Abou Bakr al-Baghdadi, a fost rănit în timpul unui raid aerian efectuat de coaliția internațională în nord-vestul Irakului, a indicat premierul irakian Haider al-Abadi, citat de RIA Novosti.

"Liderul SI a fost grav rănit în orașul Al-Qaim în timpul unei lovituri aeriene, dar el a supraviețuit în mod miraculos", a declarat al-Abadi într-un interviu pentru ziarul Al-Hayat.

Potrivit premierului irakian, Abou Bakr al-Baghdadi se află în cea mai mare parte a timpului în Siria.

Statul Islamic a preluat anul trecut controlul asupra unor importante zone din Irak, în special din nordul și vestul acestei țări, iar atrocitățile pe care această grupare ultraradicală le-a comis pe teritoriul irakian, dar și pe cel sirian, a determinat crearea de către Washington a unei coaliții internaționale care efectuează raiduri aeriene în cele două țări și care susține militar armata în Irak.

În luna decembrie, premierul irakian Haidar al-Abadi a solicitat SUA să efectueze mai multe raiduri aeriene împotriva jihadiștilor grupării Statul Islamic. În același timp, Bagdadul a cerut sprijin din partea NATO în vederea întăririi capacităților sale defensive.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Numerele câștigătoare ale Tragerilor Speciale Loto Aniversare de duminică, 13 septembrie. Extrageri duble la 6 / 49, Joker și 5 / 40

2 Cum se calculează anii de facultate la pensie și câți bani aduc în plus

3 Viața paralelă și averea generalului Dorin Ioniță, găsit împușcat în Prahova

4 Tunelul Poiana de pe A1 / TBM-ul de 3.300 de tone este gata de montaj

5 De ce ajung românii să stea 9 ore la serviciu pentru un salariu de 8 ore