Mexic: Alte cinci corpuri decapitate au fost găsite în statul Guerrero

Mexic: Alte cinci corpuri decapitate au fost găsite în statul Guerrero

Cinci corpuri arse și decapitate au fost găsite duminică în statul mexican Guerrero (sud), regiune unde 11 corpuri într-o stare asemănătoare au fost descoperite joi și unde, la sfârșitul lunii septembrie, au dispărut 43 de studenți, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP.

Într-un comunicat, autoritățile judiciare au făcut cunoscut că derulează o anchetă în legătură cu "uciderea a cinci persoane care au fost găsite în zorii zilei de duminică în remorca" unei camionete, pe un drum din vecinătatea orașului Chilapa.

Joi, în apropierea acestei localități au fost descoperite, la marginea unui drum, cel puțin 11 corpuri decapitate prezentând arsuri și urme de gloanțe.

Un mesaj lăsat alături de corpuri, adresat grupării criminale Los Ardillos (Veverițele), menționa: "Iată gunoaiele voastre", potrivit unei surse din cadrul guvernului local.

Anchetatorii se ocupă de identificarea celor cinci noi corpuri care ar putea corespunde celor trei șefi ai unor firme locale și doi arhitecți din statul Morelos (centru), răpiți miercuri în statul Guerrero, a afirmat o sursă judiciară.

Pe 26 septembrie, în această regiune, cea mai violentă și mai săracă din țară, 43 de studenți au fost răpiți și, probabil, masacrați de membri ai unei grupări aparținând crimei organizate, după ce au fost atacați de poliție în orașul Iguala și de membri ai cartelului Guerreros Unidos.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret

3 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

4 BREAKING Noi politicieni și bugetari cu proprietăți peste hotare! Mulți medici și profesori universitari, o proaspătă angajată din Ministerul Economie…

5 Cine se află în spatele politicii externe anti-europene a lui Trump?