NATO a încetat orice cooperare cu Rusia (Ministerul de Externe rus)

NATO a încetat orice cooperare cu Rusia (Ministerul de Externe rus)

Niciunul dintre programele de cooperare dintre Federația Rusă și Alianța Nord-Atlantică nu mai funcționează la ora actuală, a constatat marți ministrul adjunct de externe al Rusiei, Aleksei Meșkov, citat de agenția de presă TASS.

Ultimul contact oficial al Rusiei cu NATO a avut loc cu câteva săptămâni în urmă, când șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, s-a întâlnit la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

În declarația sa, Aleksei Meșkov a menționat și care dintre părți, în opinia sa, ar trebui să facă primul pas pentru reluarea cooperării între Rusia și NATO. 'Propunerea pentru restabilirea relațiilor ar trebui să vină din partea celor care le-au întrerupt', a spus diplomatul rus.

Serghei Lavrov declarase anterior că toate canalele de comunicare pe linia instituțiilor militare de la Moscova și Washington, inclusiv formatul Consiliului Rusia-NATO, au fost înghețate, dar nu la inițiativa Rusiei, ci a părții americane.

'În plan practic, apar inevitabil preocupări pe probleme legate de construcția militară, iar acestea ar trebui rezolvate printr-un dialog sincer direct', a subliniat ministrul rus.

NATO nu a comentat deocamdată declarația MAE rus, dar secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a calificat anunțul făcut tot marți de președintelui rus Vladimir Putin privind consolidarea capacității nucleare a Federației Ruse cu 40 de noi rachete balistice intercontinentale drept 'o continuare a liniei de conduită a Rusiei', potrivit Reuters.

În schimb, președintele rus a spus că nu vede niciun motiv de îngrijorare în legătură cu intensificarea activității NATO în Europa. Kremlinul este mult mai preocupat de proiectul instalării sistemului de apărare antirachetă în Europa, a afirmat Vladimir Putin, citat de Interfax.

'Toate acestea sunt mai mult semnale politice la adresa Rusiei și a aliaților ei, ne preocupă în mai mare măsură desfășurarea sistemului antirachetă' în Europa, a declarat Putin, subliniind că este vorba de un sistem de importanță strategică.

NATO și-a întrerupt cooperarea cu Rusia, atât în plan civil, cât și militar, în aprilie 2014, ca urmare a anexării Crimeii de către Moscova și a conflictului din estul Ucrainei.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 A murit una dintre cele mai frumoase femei ale României, la doar 49 de ani

2 CAZ RAR / Curtea de Apel Cluj dispune confiscarea a aproape 2,7 milioane de lei, reprezentând avere nejustifica…

3 „Drama Foișor”, o nouă manipulare ordinară? / Directorul pus de Firea, elementul-cheie al regiei

4 Citiți și voi ce spune omul ăsta!

5 Călin Georgescu a demisionat din Clubul de la Roma: Nu doresc să mă iudesc