Obama a sosit în Jamaica, prima vizită pentru un președinte al SUA după 1982

Obama a sosit în Jamaica, prima vizită pentru un președinte al SUA după 1982. Președintele SUA, însoțit în această deplasare în special de secretarul american al energiei Ernest Moniz, are o întâlnire joi la Kingston cu cei 15 membri ai Comunității Caraibelor (Caricom), cu intenția fermă de a le propune o alternativă la petrolul venezuelean ieftin.

Pentru aceasta, el va trebui să convingă țările cu economii adesea în suferință, care sunt geografic aproape de Statele Unite, dar se simt uneori îndepărtate din punct de vedere politic, notează AFP.

Înaintea întâlnirii sale cu Caricom, Barack Obama va purta discuții cu primul ministru jamaican Portia Simpson-Miller, care l-a salutat călduros miercuri seară la coborârea din avion. Guvernul dnei Simpson-Miller a pus în aplicare măsuri de austeritate drastice pentru a soluționa o criză bugetară și a se conforma cerințelor Fondului Monetar Internațional (FMI).

Înainte de a pleca joi noapte la Summitul Americilor care se deschide a doua zi în Panama, președintele american urmează să se întâlnească de asemenea cu tineri lideri jamaicani.

Vizita sa în Panama la sfârșitul săptămânii ar trebui să fie scena unui eveniment istoric, deoarece urmează să se întâlnească cu președintele cubanez Raul Castro, în timp ce cele două țări au inițiat o apropiere istorică în decembrie.

Obama și Castro, care au anunțat simultan la 17 decembrie 2014 procesul de apropiere, și-au dat doar mâna cu un an înainte la Johannesburg, în timpul ceremoniilor pentru moartea fostului președinte sud-african Nelson Mandela.

De data aceasta, Washingtonul și Havana sunt în căutarea a ceva mai semnificativ.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Răsturnare de situație? / „Mai trebuie votată moțiunea de cenzură de marți?" / S-a răzgândit Simion? O nouă țeapă pentru PSD?

2 VIDEO Umbrărescu a adus 5.000 de oameni pe A7, lucrează non-stop și s-a angajat să livreze ceea ce experții consideră imposibil

3 Culisele unui schimb de prizonieri ca în filme. Cine este femeia predată Rusiei la pachet cu trădătorul Bălan

4 Motivul crimei care a îngrozit Elveția: de la viața „perfectă” la buncărul în care o fostă Miss a fost dezmembrată de „soțul perfect”

5 Cea mai seducătoare antrenoare, criticată după ce a leșinat în timpul meciului. Acuzată de prefăcătorie: „De la atâta gesticulat!”