Patru eurodeputați români, nominalizați la MEP Awards 2016

Patru eurodeputați români, nominalizați la MEP Awards 2016

Patru eurodeputați români au fost nominalizați pe lista scurtă pentru câștigarea titlului de europarlamentar al anului, în cadrul competiției MEP Awards 2016, conform site-ului dedicat acestor premii.

Laurențiu Rebega, din partea Grupului Europa Națiunilor și a Libertății (ENL), a fost nominalizat la categoria Agricultură. Monica Macovei, din partea Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, a fost inclusă pe lista scurtă la categoria Afaceri Externe.

Cristian Bușoi (grupul Partidului Popular European — PPE) a fost nominalizat la categoria Sănătate, în timp ce Claudia Țapardel, din partea grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D), a fost inclusă pe lista scurtă la secțiunea Turism.

MEP Awards sunt acordate anual de publicația The Parliament Magazine membrilor Parlamentului European care s-au remarcat prin activitatea lor într-un anumit domeniu. La ediția din 2016 există 19 categorii. Gala de premiere va avea loc la 16 martie.

În 2015, Victor Negrescu (PSD) și Adina Vălean (PNL) s-au numărat printre câștigătorii premiilor pentru cei mai activi europarlamentari din 2014. Victor Negrescu a fost desemnat europarlamentarul anului la secțiunea Agenda Digitală, iar Adina Vălean — la secțiunea Energie.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu