Patru militari și 20 de rebeli kurzi au fost uciși în confruntările violente din sud-estul Turciei

Patru militari turci, între care și un locotenent-colonel, și 20 de rebeli kurzi au fost uciși în confruntările violente din sud-estul extrem al Turciei, a indicat duminică o sursă din cadrul serviciilor de securitate, potrivit AFP. Luptele, care au loc de mai multe zile în zona muntoasă Daglica (provincia Hakkari), în apropiere de frontiera cu Irakul, sunt extrem de intense, a precizat aceeași sursă.

Mai multe elicoptere sunt de asemenea angajate în aceste confruntări care au loc în pofida unui armistițiu unilateral anunțat weekendul trecut de către Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) înaintea alegerilor anticipate prevăzute pentru 1 noiembrie în Turcia.

De la sfârșitul lunii iulie, PKK, o organizație considerată drept teroristă de către multe țări, și-a reluat campania de atentate împotriva forțelor de securitate turce, omorând peste 150 de polițiști și soldați.

La rândul său, armata turcă și-a înmulțit represaliile împotriva rebelilor, pe teritoriul Turciei sau în nordul Irakului, unde mișcarea armată kurdă dispune de baze.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Mă cutremur să mă gândesc ce se va întâmpla”

2 Procuroarea care a contribuit la recuperarea Coifului de la Coțofănești, „răsplătită” cu rechemarea în țară de ministerul condus de PSD

3 Încă o mare porcărie moșită de „împărăteasa” României

4 Răsturnare de situație în Ungaria? / Alianţa Fidesz-KDNP ar avea 50%

5 „PSD-ului i se rezervă o soartă proastă dacă va urma ceea ce îndeamnă domnul Sorin Grindeanu. Riscă să ajungă inclusiv în opoziţie”