Premierul slovac, la Moscova, pentru discuții cu Vladimir Putin

Premierul slovac, Robert Fico, cunoscut pentru criticile sale la adresa sancțiunilor economice impuse Rusiei de Uniunea Europeană, se deplasează la Moscova pentru a se întâlni marți cu președintele rus, Vladimir Putin, și cu omologul său, Dmitri Medvedev, a anunțat luni guvernul de la Bratislava, citat de AFP.

* "Lista neagra" a Kremlinului: MAE ceh îl convoaca pe ambasadorul rus

Vizita are loc pe fondul tensiunilor legate de "lista neagră" întocmită de Kremlin cu 89 de personalități europene care nu mai au dreptul de a intra pe teritoriul rus, ca replică la sancțiunile UE.

Niciun cetățean din Slovacia, țară membră a UE din 2004, nu figurează pe această listă.

Robert Fico, lider al partidului social-democrat Smer-SD, se întoarce la Moscova după ce a participat luna trecută la unele manifestații organizate cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, boicotate de majoritatea liderilor occidentali din cauza rolului Rusiei în conflictul ucrainean.

Livrările de petrol și gaze naturale către Slovacia și procesarea combustibilului nuclear uzat se află printre subiectele care vor fi discutate cu acest prilej, potrivit unui scurt comunicat al guvernului de la Bratislava.

Premierul Robert Fico va fi însoțit la Moscova de miniștrii de externe, al mediului și cel al educației naționale. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

4 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…