Președintele chinez anunță că țara sa va contribui cu 8.000 de militari la o nouă forță ONU de menținere a păcii

Președintele chinez anunță că țara sa va contribui cu 8.000 de militari la o nouă forță ONU de menținere a păcii

China va contribui cu 8.000 de militari pentru o forță nouă de menținere a păcii a ONU gata de intervenție, a declarat luni președintele Chinei Xi Jinping în cadrul discursului susținut în fața Adunării generale a ONU, o decizie care ar putea transforma acest stat într-unul dintre cele mai importante în eforturile de menținere a păcii ale ONU, relatează Reuters.

Angajamentul președintelui chinez intervine în contextul în care țara sa încearcă să demonstreze că este un jucător internațional responsabil, pe fondul preocupărilor în privința forței sale militare tot mai mari și a disputelor teritoriale din regiunea Asia-Pacific.

În cadrul vizitei de stat la Washington de vineri, Xi Jinping a convenit cu președintele american Barack Obama ca ambele țări să crească angajamentele lor "solide" privind menținerea păcii.

Cei doi se află printre cei 50 de lideri din întreaga lume care ar urma să se angajeze cu mii de militari și polițiști, echipament sau activități de instruire a misiunilor de menținere a păcii ale ONU în cadrul unui summit care va avea loc mai târziu în cursul zilei și care va fi prezidat de Barack Obama.

"China se va alătura noului sistem de pregătire a unei capabilități de menținere a păcii de către ONU și a decis în consecință să conducă în efortul de constituire a unei forțe permanente de poliție și a unei forțe de menținere a păcii de 8.000 de militari", a afirmat liderul chinez de la tribuna ONU.

El a mai afirmat că China va furniza 100 de milioane de dolari în asistență militară Uniunii Africane în următorii cinci ani pentru a susține constituirea unei forțe de intervenție africană și pentru a-i consolida capacitatea de acțiune în situații de criză.

SUA plătește în prezent peste 28% din bugetul ONU pentru forțele de menținere a păcii de 8,2 miliarde de dolari, dar Beijingul pretinde că contribuie cu mai mult personal la misiunile de menținere a păcii decât oricare dintre ceilalți patru membri ai Consiliului de Securitate.

Pe de altă parte, potrivit site-ului ONU, China furnizează în prezent în jur de 3.000 dintre cei peste 106.500 militari, polițiști și consilieri furnizați de toate țările membre, ceea ce o face abia al nouălea contributor net din acest punct de vedere.

În același discurs, liderul chinez a încercat să diminueze preocupările privind influența în creștere a țării sale.

"Suntem angajați către evoluții pozitive. Nu contează cum ar putea evolua peisajul internațional și cât de puternică ar putea deveni China, China nu va urmări niciodată hegemonia, expansiunea sau sfera de influență", a spus Xi Jinping. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...