SUA denunță persecuțiile religioase ale Statului Islamic și antisemitismul din Europa (raport)

SUA denunță persecuțiile religioase ale Statului Islamic și antisemitismul din Europa (raport)

SUA denunță represiunea religioasă exercitată de Statul Islamic în Siria și Irak și își exprimă îngrijorarea în ceea ce privește recrudescența antisemitismului în Franța și în Germania, în raportul lor anual privind libertatea religioasă publicat luni, relatează AFP și DPA. În raportul pe 2014 privind libertatea religioasă în lume, Departamentul de Stat american pune accentul pe actorii non-statali precum Statul Islamic, acuzat de 'persecuții brutale' împotriva minorităților religiose, precum cele creștine din Siria sau Irak.

'Aceste acte devin și mai respingătoare când cei care le comit arată spre Dumnezeu spunând că, cumva, el permite aceste fapte', a spus șeful diplomației americane, John Kerry, cu prilejul publicării raportului.

'Fiecare victimă, fiecare coșmar, fiecare rană este un alt motiv pentru a aborda de urgență cauzele extremismului violent', a mai spus el.

De asemenea, raportul atrage atenția asupra violențelor comise de Boko Haram în Nigeria, Camerun, Ciad și Niger și care s-au soldat în 2014 cu mai mulți morți decât în cei cinci ani precedenți, acuzând guvernul nigerian că nu face mai mult pentru a combate violența religioasă.

Washingtonul nu uită să critice dur 'clienții' săi tradiționali — China și Iran — pentru politicile lor 'monstruoase' de discriminare religioasă, dar este critic și față de aliații săi arabi, precum Arabia Saudită, sau europeni, ca Germania și Franța.

În ceea ce privește cele două state europene, Departamentul de Stat indică faptul că 'în vara lui 2014, Franța și Germania s-au confruntat cu un val de sentimente anti-israeliene care au atins limita antisemitismului'.

Diplomația americană face aluzie la manifestațiile de la Paris îndreptate împotriva statului evreu și a evreilor cu prilejul ofensivei militare israeliene în Fâșia Gaza în vara lui 2014, notează AFP.

Raportul, care nu acoperă decât anul trecut, nu menționează atentatele de la Paris din ianuarie 2015, îndreptate și asupra unui magazin evreiesc, după care SUA au denunțat o 'recrudescență a antisemitismului' în Franța.

'Nicio națiune nu poate da ce are mai bun dacă populația nu are dreptul de practica credințele sale religioase', a mai spus secretarul de stat american.

'Sperăm să determinăm guvernele să respecte demnitatea religioasă a cetățenilor lor', a adăugat el. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…