Tadjikistanul interzice brazii de Crăciun și cadourile din școli pentru Anul Nou

Brazii de Crăciun, mesele festive și cadourile de sfârșit de an au fost interzise în instituțiile de învățâmânt din Tadjikistan printr-un decret publicat marți în această țară cu populație majoritar musulmană, informează AFP. Acestea sunt cele mai severe restricții impuse în fost republică sovietică în care, încă din 2013, nu mai sunt permise petrecerile de revelion, iar personajul Moș Crăciun nu a mai putut apărea în emisiunile televiziunii publice.

În decembrie 2015, Ministerul Educației a interzis nu numai 'instalarea de brazi de Crăciun naturali sau artificiali', ci și focurile de artificii și strângerea de fonduri în școli și universități pentru marcarea Anului Nou, care reprezintă în spațiul ex-sovietic cea mai importantă sărbătoare din an.

Spre deosebire de alte țări in regiune, precum Rusia, un brad va fi împodobit la Dușanbe doar cu puțin înainte de 31 decembrie și va fi menținut în public doar câteva zile din luna ianuarie.

AFP amintește că în noaptea de 31 decembrie 2011 un bărbat purtând costum de Moș Crăciun a fost omorât de trei necunoscuți în apropiere de casa familiei sale din capitala tadjică. Rudele victimei au afirmat că asasinatul a avut motive religioase, dar poliția a susținut că ucigașii erau sub efectul drogurilor. Crima a avut loc după ce în ajun liderul spiritual musulman din țară își îndemnase credincioșii să nu mai respecte tradiția serbării trecerii în noul an.

Din 2007, în Tadjikistan este în vigoare o lege care interzice celor 8 milioane de locuitori să-și serbeze aniversarea în public și limitează numărul de invitați la nunți și de participanți la înmormântări.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Mă cutremur să mă gândesc ce se va întâmpla”

2 Încă o mare porcărie moșită de „împărăteasa” României

3 Răsturnare de situație în Ungaria? / Alianţa Fidesz-KDNP ar avea 50%

4 Procuroarea care a contribuit la recuperarea Coifului de la Coțofănești, „răsplătită” cu rechemarea în țară de ministerul condus de PSD

5 „PSD-ului i se rezervă o soartă proastă dacă va urma ceea ce îndeamnă domnul Sorin Grindeanu. Riscă să ajungă inclusiv în opoziţie”