Ungaria: Zeci de mii de manifestanți anti-Orban pe străzile Budapestei

Ungaria: Zeci de mii de manifestanți anti-Orban pe străzile Budapestei

Mai multe zeci de mii de persoane și-au manifestat 'indignarea' luni, pe străzile Budapestei, față de politica premierului Viktor Orban, a constatat un fotoreporter al agenției France Presse aflat în capitala Ungariei.

Această 'Zi a indignării' a fost ultima dintr-o serie de manifestări care au debutat luna trecută contra unui proiect de lege, considerat ca un pericol pentru libertățile civile, vizând taxarea traficului de date pe internet. Pus sub presiune și aspru criticat de Washington și Bruxelles, Viktor Orban a anunțat în cele din urmă la sfârșitul lunii octombrie retragerea acestei inițiative legislative.

Adunată în fața Parlamentului, mulțimea, estimată de un fotoreporter al AFP la circa 25.000 de persoane, a scandat luni 'Orban, afară!'.

'Nu vrem ca Orban să ne împingă în brațele lui Putin și ale Rusiei. Suntem o țară din uniunea Europeană și vrem să rămânem acolo', a declarat unul dintre manifestanți, Balint Farkas, un student în vârstă de 26 de ani.

După împrăștierea manifestanților, câteva mii de persoane au rămas pe loc și au izbucnit ciocniri cu poliția când unii indivizi au încercat să pătrundă în parlament. Ulterior, sute de polițiști au ocupat poziție în fața intrării în clădire.

Alte aproximativ 20 de manifestații de 'indignare', dar de o amploare mai redusă, au fost, de asemenea, organizate luni în întreaga Ungarie.

Abandonarea taxei pe internet, după enormele manifestații din octombrie, reprezintă unul din rarele eșecuri ale premierului Orban după instalarea sa la putere în 2010.

Săptămâna trecută, aproape 10.000 de persoane au manifestat pe străzile Budapestei, de această dată pentru a cere demisia șefei Fiscului ungar căreia i s-a interzis accesul în Statele Unite din motive de corupție. O acuzație pe care persoana în cauză, Ildiko Vida, a respins-o vehement.

Viktor Orban, ales în 2010 și reînvestit după legislativele din aprilie, stârnește numeroase critici în Europa și în Statele Unite pentru reformele sale, considerate de adversari o primejdie la adresa libertăților justiției și mass-media.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum au ajutat serviciile de informații americane Ucraina să țintească călcâiul lui Ahile al infrastructurii energetice rusești

2 Cadou de 200.000 de euro la majoratul fiicei unui afacerist din Sibiu, într-un eveniment plin de fast

3 Spectacolul celor 52 de amânări într-un singur proces de corupție al lui Sebastian Ghiță. La următorul termen, faptele vor fi prescrise. „Exilul” incu…

4 „Am metastazat armata rusă”. Partizanii ucraineni vorbesc despre un „moment de cotitură” al mișcării de rezistență

5 Trump a redistribuit un editorial necruțător al New York Post despre minciunile lui Putin