UPDATE Turcia: Numeroși soldați uciși într-un atac de anvergură al PKK

Numeroși soldați turci au fost uciși duminică seară într-un atac atribuit rebelilor kurzi din Partidul muncitorilor din Kurdistan (PKK) în sud-estul Turciei, informează media locale, citate de AFP.

Numărul soldaților care și-au pierdut viața în atacul produs în localitatea Daglica nu a fost precizat, dar prim-ministrul islamo-conservator Ahmet Davutoglu a convocat o reuniune de securitate de urgență la Ankara cu reprezentanții principalelor autorități civile și militare.

Reuters scrie că PKK a anunțat uciderea a 15 militari turci într-un atac asupra unui convoi de vehicule blindate din provincia Hakkari, dar precizează că bilanțul morților nu a fost confirmat de autorități.

Într-o intervenție la postul de televiziune privat A Haber, președintele Recep Tayyip Erdogan s-a declarat "consternat" de acest atac, indicând că s-a produs în timpul unei operațiuni de "curățare" a forțelor armate asupra pozițiilor PKK.

"Incidentul s-a produs în timpul unei operațiuni de curățare. A fost comis un atac cu mină", a spus el, promițând un răspuns "decisiv".

Ankara a lansat în iulie o importantă campanie "antiteroristă" împotriva gherilei kurde, punând capăt unui armistițiu de doi ani.

Militarii desfășoară cotidian operațiuni aeriene și terestre în fiefurile PKK din sud-estul Turciei și din nordul Irakului. Circa 70 de membri ai forțelor turce au fost uciși până în prezent. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

3 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

4 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

5 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour