Vicepreședintele Camerei Lorzilor a demisionat, după ce a fost filmat în compania unor prostituate, consumând droguri

Vicepreședintele Camerei Lorzilor a demisionat, după ce a fost filmat în compania unor prostituate, consumând droguri

Vicepreședintele Camerei Lorzilor, John Sewel, a fost obligat să demisioneze din funcție, după ce tabloidul The Sun a difuzat duminică fotografii și o înregistrare video în care acesta apare în compania unor prostituate, consumând cocaină, relatează AFP. Lordul scoțian John Sewel, un bărbat căsătorit de 69 de ani, fost subsecretar de stat pentru Scoția în guvernul lui Tony Blair, apare în compania a două prostituate în imaginile difuzate duminică de The Sun .

În una din imagini, Sewel a fost surprins prizând cocaină, în circumstanțe scandaloase. Într-o altă captură video, acesta semnează un cec de 200 de lire sterline pentru una dintre prostituate.

'Aceste dezvăluiri despre comportamentul lordului Sewel sunt șocante și inacceptabile. Lordul Sewel a demisionat în această dimineață (duminică) din funcția de președinte al comisiilor parlamentare', titlul oficial care desemnează postul de președinte adjunct al Camerei superioare a parlamentului britanic, a declarat într-un comunicat președintele Camerei Lorzilor, baroneasa Frances D'Souza. 'Aceste acuzații grave vor fi transmise responsabilului cu regulamentul din Camera Lorzilor, precum și poliției pentru ca o anchetă urgentă să se desfășoare', a adăugat ea.

Camera Lorzilor are posibilitatea de a-i exclude din parlament pe aleșii care nu respectă codul de conduită al instituției.

Membru pe viață în Camera Lorzilor după ce a fost înnobilat de către regină, lordul Sewel ar putea să fie primul lord care este exclus din parlament, potrivit noilor reguli la introducerea cărora a contribuit personal. El și-a dat concursul la elaborarea unui cod de conduită pentru membrii legislativului britanic, care insistă ca lorzii să acționeze 'cu altruism, integritate, responsabilitate, transparență și onestitate', remarcă AFP.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /