Vizita istorică a primului ministru albanez la Belgrad amânată din cauza unei crize politico-sportive

Vizita istorică a primului ministru albanez la Belgrad amânată din cauza unei crize politico-sportive

Guvernele sârb și albanez au anunțat, duminică, menținerea vizitei primului ministru Edi Rama la Belgrad, prima a unui șef al guvernului albanez în 68 de ani, dar au decis să o amâne cu trei săptămâni după incidentele ce au avut loc în timpul unui meci de fotbal între echipele celor două țări, relatează AFP.

Șeful guvernului albanez și omologul său sârb, Aleksandar Vucic, au discutat duminică prin telefon și au convenit ca vizita să aibă loc pe 10 noiembrie și nu la 22 octombrie, data planificată inițial, au declarat cele două guverne.

"Cei doi premieri au fost de acord să spună că incidentele produse pe stadionul din Belgrad în timpul meciului jucat de selecționatele naționale ale Serbiei și Albaniei au fost foarte nefericite", afirmă un comunicat al guvernului sârb.

"Dezacorduri evidente /între cei doi lideri/ sunt originile acestui incident persistent, dar noi nu trebuie și nu vom rata ocazia de a ne întâlni și lucra pentru menținerea stabilității regionale", a indicat aceeași sursă.

Pregătită minuțios, această vizită risca să fie compromisă de un incident produs marți în timpul unui meci de calificare pentru Euro-2016 între Serbia și Albania jucat la Belgrad.

O dronă de care atârna un steag cu harta "Albaniei Mari" a survolat stadionul, provocând suspendarea meciului, intrarea fanilor pe teren, violențe și apoi o criză politică între cele două state ce mențin deja relații foarte delicate.

"Albania Mare" este un proiect naționalist vizând regruparea în același stat a comunităților albaneze din Balcani, amintește AFP.

Oprirea definitivă a acestui meci s-a transformat într-o criză politică, în timp ce Belgradul și Tirana cer fiecare "o condamnare" a incidentului.

În urma acestor incidente, UEFA a anunțat deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva Federațiilor de fotbal din cele două țări. Comisia de disciplină UEFA va examina cazul la 23 octombrie.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”